Maria Boldor a câștigat medalia de argint la Campionatul European de tineret de la Erevan, în proba de floretă feminin individual

1233

Capitala Armeniei, Erevan, găzduiește de duminică și până joi, în perioada 15-19 aprilie 2018, o nouă ediție a Campionatului European de scrimă pentru tineret (U23). Se trage la toate cele trei arme – spadă, floretă, sabie – la individual și pe echipe, iar la start sunt prezenți scrimeri din întreaga Europă.
România este reprezentată la Erevean de șapte sportivi, care concurează în probele de floretă masculin, floretă feminin, spadă masculin și sabie masculin. Cei șapte scrimeri români care concurează pe planșele din Erevan sunt:
FLORETĂ FEMININ: Ana Boldor, Maria Boldor, Mălina Călugăreanu, Anca Săveanu;
FLORETĂ MASCULIN: Bogdan Dascălu;
SPADĂ MASCULIN: Claudiu Marian Pavel;
SABIE MASCULIN: Codrin Cozmuleanu.
Luni, 16 aprilie 2018, la Erevan au avut loc alte două probe individuale – spadă masculin și floretă feminin. În proba de floretă feminin individual, România a fost reprezentată de către patru sportive: Ana Boldor, Maria Boldor, Mălina Călugăreanu, Anca Săveanu. Cel mai bun rezultat al degelației României de azi a fost obținut de către Maria Boldor. Legitimată la CSA Steaua, Maria a reușit un concurs excelent și a reușit să cucerească medalia de argint! În finală, sportiva pregătită de Florin Gheorghe a cedat cu 1-15 în fața italiencei Martina Sinigalia.
Celelalte trei floretiste românce au încheiat proba individuală de la Erevan pe următoarele poziții: Anca Săveanu – locul 16, Mălina Călugăreanu – locul 19 și Ana Boldor – locul 26. Au participat 35 de sportive.
Podiumul complet al probei de floretă feminin individual din cadrul Campionatului European de tineret de la Erevan arată astfel:
Rezultate complete ale floretistelor românce la Erevan au fost:
GRUPELE PRELIMINARE

TABLOUL DE 32
Ana Boldor – Martina Sinigalia (Italia) 13-15
Maria Boldor – liber
Anca Săveanu – Kristina Samsonova (Rusia) 15-13
Mălina Călugăreanu – Katarzyna Lachman (Polonia) 13-15
TABLOUL DE 16
Maria Boldor – Coralie Brot (Franța) 15-13
Anca Săveanu – Julia Chrzanowska (Polonia) 3-15
TABLOUL DE 8
Maria Boldor – Viktoria Mesteri (Ungaria) 15-13
SEMIFINALE
Maria Boldor – Eva Lacheray (Franța) 15-10
FINALA
Maria Boldor – Martina Sinigalia (Italia) 1-15.
Programul următoarelor trei zile de concurs de la Erevan este următorul:
MARȚI, 17 APRILIE
Ora 8:00 – floretă masculin individual;
Ora 12:30 – sabie feminin individual;
MIERCURI, 18 APRILIE
Ora 8:00 – sabie masculin echipe;
Ora 8:00 – floretă feminin echipe;
Ora 8:00 – spadă feminin echipe;
JOI, 19 APRILIE
Ora 8:00 – sabie feminin echipe;
Ora 8:00 – floretă masculin echipe;
Ora 8:00 – spadă masculin echipe.
Programul este adaptat după ora României.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția scrimerilor români la Erevan.
GALERIE FOTO cu sportivii români prezenți la Erevan puteți vedea AICI.
Nu uitați să urmăriți Federația Română de Scrimă pe următoarele conturi de socializare:
FACEBOOK
TWITTER
INSTAGRAM
YOUTUBE
FOTO: FIE