Brânză, Udrea și Sbîrcia s-au calificat pe tabloul principal de 64 la Grand Prix-ul de la Budapesta, în proba de spadă feminin individual

1234

Capitala Ungariei, Budapesta, găzduiește la sfârșitul acesti săptămâni, de vineri și până duminică, în perioada 23-25 martie 2018, Grand Prix-ul de spadă seniori. Pe planșele din țara vecină se trage doar la individual, la masculin și feminin, iar la start și-au anunțat prezența 516 spadasini din întreaga lume.
România este prezentă la Budapesta cu 24 de sportivi, 12 fete și 12 băieți. Dacă vineri, 23 martie, au tras în calificări băieții, sâmbătă, 24 martie, a fost rândul fetelor să-și măsoare forțele pe planșele din Ungaria. În proba de spadă feminin sunt înscrise 233 de spadasine, iar pentru România au tras următoarele: Denisa Barosan (CSA Steaua), Bianca Benea (CSM Oradea), Ramona Calcan (CSA Steaua), Adela Danciu (CSU Craiova), Claudia Năboiu (CSU Craiova), Ana Maria Brânză (CSA Steaua), Alexandra Predescu (CSA Steaua), Raluca Sbîrcia (CSU Craiova), Zsuzsa Schlier (CSS Târgu Mureș), Amalia Tătăran (CS Dinamo), Maria Udrea (CSA Steaua), Greta Vereș (CSA Steaua).
La finalul zilei de concurs de sâmbătă, trei românce s-au calificat pe tabloul principal de 64: Ana Maria Brânză, Maria Udrea și Raluca Sbîrcia. Rezultatele complete ale spadasinelor românce în calificările de sâmbătă au fost următoarele:
GRUPELE PRELIMINARE

TABLOUL PRELIMINAR DE 256
Ana Maria Brânză – liber
Denisa Barosan – liber
Raluca Sbîrcia – liber
Alexandra Predescu – liber
Maria Udrea – liber
Amalia Tătăran – liber
Greta Vereș – Anna Derkach (Ucraina) 10-15
TABLOUL PRELIMINAR DE 128
Ana Maria Brânză – Anna Kolczonay (Ungaria) 15-5
Raluca Sbîrcia – Rie Ohashi (Japonia) 15-6
Maria Udrea – Shi Yuexin (China) 15-9
Alexandra Predescu – Hou Guangjuan (China) 15-14
Amalia Tătăran – Alexandra Blum (Elveția) 15-6
Denisa Barosan – Brenda Briasco (Italia) 7-15
TABLOUL PRELIMINAR DE 64
Ana Maria Brânză – Aizanat Murtazaeva (Rusia) 15-14
Raluca Sbîrcia – Renata Knapik-Miazga (Estonia) 15-13
Maria Udrea – Jagoda Zagala (Polonia) 13-12
Alexandra Predescu – Lee Hyein (Coreea de Sud) 7-12
Amalia Tătăran – Isis Washinghton (SUA) 12-15
Programul de concurs de duminică de la Budapesta este:
Ora 9:30 – tabloul de 64 la spadă masculin;
Ora 11:00 – tabloul de 64 la spadă feminin;
Ora 20:00 – semifinalele și finalele la spadă feminin și masculin;
Ora 21:30 – festivitatea de premiere.
Programul este adaptat după ora României.
Duminică, 25 martie 2018, pe tabloul principal de 64, Ana Maria Brânză, Maria Udrea și Raluca Sbîrcia au următorul program:
Ora 11:50 – Raluca Sbîrcia – Auriane Mallo (Franța)
Ora 11:50 – Ana Maria Brînză – Irina Embrich (Estonia)
Ora 12:10 – Maria Udrea – Young Mi Kang (Coreea de Sud).
Următoarea etapă de Cupă Mondială la spadă seniori feminin, din sezonul 2017-2018, va avea loc în Dubai, în perioada 4-6 mai 2018.
Următoarea etapă de Cupă Mondială la spadă seniori masculin, din sezonul 2017-2018, va avea loc la Paris, în perioada 11-13 mai 2018.
GALERIE FOTO cu evoluția spadasinilor români la Grand Prix-ul de la Budapesta poate fi văzută AICI.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția spadasinilor români la Grand Prix-ul de la Budapesta.
FOTO: FIE