România – locul 9 la etapa de Cupă Mondială de juniori de la Bratislava, în proba de spadă feminin echipe

1129

Capitala Slovaciei, Bratislava a găzduit sâmbătă și duminică, 3 și 4 februarie 2018, o nouă etapă de Cupă Mondială de spadă juniori feminin. Dacă sâmbătă, 3 februarie, a avut loc proba individuală, duminică, 4 februarie, a fost rândul echipelor să se dueleze pentru un loc pe podium la Bratislava.
La start s-au prezentat 17 formații, iar România s-a clasat la final pe locul 9. Pentru echipa noastră au tras: Denisa Barosan (CSA Steaua), Bianca Benea (CSM Oradea), Alexandra Predescu (CSA Steaua) și Zsuzsa Schlier (CSS Târgu Mureș). Rezultatele României la Bratislava au fost: tabloul de 32 – liber; tabloul de 16 – 33-45 cu Ucraina; tabloul de 9-16 – 45-22 cu Chile; tabloul de 9-12 – 45-33 cu Estonia; locurile 9-10 – 45-32 cu Elveția.
Următoarea etapă de Cupă Mondială de spadă juniori feminin, din sezonul 2017-2018, va avea loc în Franța, la Dijon, în perioada 17-18 februarie 2018.