CS Satu Mare a câștigat Campionatul Național de spadă pentru juniori de la București, ediția 2018, în proba masculină pe echipe

1153

Sala de Scrimă CSA Steaua din București găzduiește în perioada 21-24 ianuarie, ediția 2018 a Campionatului Național de spadă pentru juniori. Concursul se desfășoară la feminin și masculin, individual și pe echipe, iar la start sunt prezenți spadasini de la toate cluburile din România.
Luni, 22 ianuarie 2018, de la ora 9:00 a avut loc proba masculină pe echipe. Au fost prezente nouă formații: LPS Craiova1, LPS Craiova2, LPS Craiova3, ACS Corona Brașov, CSM Craiova, CSA Steaua, CSTA București, CS UNEFS și CS Satu Mare. Sistem de concurs: tablou de eliminări directe, cu meciuri de clasament până la locul 9.
În 2018, medaliile de aur au fost câștigate, pentru al patrulea an la rând, de către CS Satu Mare. În finala mare, echipa pregătită de Csiszar Francisc și Lehel Nagy a dispus de CSA Steaua (cu floretiștii Silviu Roșu și Cristian Cândescu în componență), scor 45-30.
Pe locul trei s-a clasat LPS Craiova1, care a învins în finala mică pe LPS Craiova2, scor 45-42.
Rezultatele de pe tabloul de 8 ale concursului de azi pot fi văzute mai jos:

Clasamentul complet al Campionatului Național de spadă pentru juniori de la București, ediția 2018, în proba masculină pe echipe, dar și componența formațiilor care au tras azi, pot fi văzute AICI.
Programul următoarelor două zile de concurs este următorul:
MARȚI, 23 IANUARIE
Ora 9:00 – spadă feminin individual;
MIERCURI, 24 IANUARIE
Ora 9:00 – spadă feminin echipe.
GALERIE FOTO de la proba de astăzi puteți vedea AICI.
Toate detaliile concursului de la Sala de Scrimă CSA Steaua din București vor fi pe www.frscrima.ro!