Tudor Surducan a câștigat Campionatul Național de spadă pentru cadeți de la București, ediția 2018, în proba masculină la individual

1153

Sala de Scrimă CSA Steaua din București găzduiește de miercuri și până sâmbătă, în perioada 17-20 ianuarie, ediția 2018 a Campionatului Național de spadă pentru cadeți. Concursul se desfășoară la feminin și masculin, individual și pe echipe, iar la start sunt prezenți spadasini de la toate cluburile din România.
Vineri, 19 ianuarie 2018, în a treia zi de concurs, de la ora 9:00 a avut loc proba de spadă masculin individual. Au fost prezenți 57 de sportivi. S-au tras două tururi de grupe preliminare și deoarece au fost înscriși peste 30 de sportivi, după fiecare tur de grupe s-au eliminat 20%.
În 2018, medalia de aur a fost câștigată de către Tudor Surducan. Legitimat la CS Satu Mare, Tudor l-a învins în finală pe Dorel Dincă, de la CS UNEFS București, scor 15-6. Pe locul trei s-au clasat, la egalitate, Daniel Popa (CS Dinamo) și Sebastian Popescu (LPS Craiova).
Rezultatele complete de pe tabloul de 8 ale concursului de azi pot fi văzute mai jos:

Campionatul Național de spadă pentru cadeți de la București, ediția 2018, se încheie sâmbătă, 20 ianuarie, cu proba masculină pe echipe (ora 9:00).
GALERIE FOTO de la concurs puteți vedea AICI.
Clasamentul complet al Campionatului Național de spadă pentru cadeți de la București, ediția 2018, în proba masculină la individual, poate fi văzut AICI.
Toate detaliile concursului de la Sala de Scrimă CSA Steaua din București vor fi pe www.frscrima.ro!