George Dragomir a câștigat Campionatul Național de sabie pentru juniori de la București, ediția 2018, în proba masculină la individual

1168

Sala de Scrimă „Ana Pascu” (Floreasca) din București găzduiește de miercuri și până sâmbătă, în perioada 17-20 ianuarie, ediția 2018 a Campionatului Național de sabie pentru juniori. Concursul se desfășoară la feminin și masculin, individual și pe echipe, iar la start sunt prezenți sabreri de la toate cluburile din România.
Vineri, 19 ianuarie 2018, de la ora 9:00 s-a disputat proba de sabie masculin individual. La start au fost prezenți 51 de sportivi. S-au tras două tururi de grupe preliminare și deoarece au fost înscriși peste 30 de sportivi, după fiecare tur de grupe s-au eliminat 20%.
În 2018, medalia de aur și titlul de campion național au fost câștigate de către George Dragomir (CSM Unirea Slobozia). În finală, George a dispus de colegul său de club și de lot național, Răzvan Stănescu, scor 15-6. Pe locul trei s-au clasat, la egalitate, Andrei Păștin (CS Dinamo) și Răzvan Ursachi (CSM Iași).
Rezultatele de pe tabloul de 8 ale concursului de azi pot fi văzute mai jos:

Clasamentul complet al Campionatului Național de sabie pentru juniori de la București, ediția 2018, în proba masculină la individual, poate fi văzut AICI.
GALERIE FOTO de la concursul de azi puteți vedea AICI.
Campionatul Național de sabie pentru juniori de la București, ediția 2018, se încheie sâmbătă, 21 ianuarie, cu proba masculină pe echipe.
Toate detaliile concursului de la Sala de Scrimă „Ana Pascu” (Floreasca) din București vor fi pe www.frscrima.ro!