Ana Maria Brânză: „Doha este una dintre competițiile mele favorite și mă bucur nespus că aici am reușit primul rezultat al sezonului!”

1306

Ana Maria Brânză a reușit o performanță extraordinară duminică, 10 decembrie 2017, când a reușit să câștige Grand Prix-ul de spadă feminin de la Doha. La mai puțin de două ore de la superba victorie din finala cu Mara Navarria (Italia), Ana Maria Brânză a împărtășit pentru site-ul oficial al Federației Române de Scrimă câteva gânduri despre concursul din Qatar:
„După ce ieri (n.r. – sâmbătă) am avut o zi extrem de urâtă în calificari, toată munca din ultimele luni s-a razbunat astăzi. M-am simțit foarte bine în cantonamentul de la Craiova și mă gândeam că acesta este un semn bun pentru competiție, dar ziua de ieri parcă îmi lăsase câteva semne de întrebare. Astăzi, deși am făcut destule greșeli, m-am concentrat pentru fiecare tușă în parte. Au fost asalturi grele, cu trăgătoare experimentate și împotriva cărora nu aveam chiar un palmares pozitiv. Dar ambiția și dorința de a fi din nou pe podium au fost de partea mea. Doha este una dintre competițiile mele favorite și mă bucur nespus de mult că aici am reușit primul rezultat al sezonului. Iar punctele acumulate sper să mă ducă cât mai aproape de primele 16 poziții în clasament. Le mulțumesc și românilor prezenți în sală pentru susținere!”
Sportiva pregătită de Dan Podeanu și George Epurescu a avut următorul parcurs la Doha: tabloul de 64 – 12-7 cu Beate Christmann (Germania); tabloul de 32 – 15-7 cu Tatiana Gudkova (Rusia); tabloul de 16 – 15-7 cu Rossella Fiamingo (Italia); tabloul de 8 – 13-10 cu Tatyana Andryushina (Rusia); semifinale – 15-9 cu Hou Guangjuan (China); finala – 10-6 cu Mara Navarria (Italia).
Următoarea etapă de Cupă Mondială la spadă seniori feminin, din sezonul 2017-2018, va avea loc la Havana, în perioada 19-21 ianuarie 2018. Până la concursul din Cuba, pe 14 ianuarie, se va disputa o etapă-satelit de Cupă Mondială la Stockholm (Suedia).
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția spadasinelor românce la Doha.
FOTO: FIE