Brânză, Tătăran, Vereș și Udrea s-au calificat pe tabloul principal de 64 la Grand Prix-ul de spadă de la Doha

1255

Ziua a doua a Grand Prix-ului de spadă seniori de la Doha a programat sâmbătă, 9 decembrie 2017, duelurile din calificările probei feminine. De la ora 9:00, ora României, 128 de sportive din întreaga lume s-au duelat pentru un loc pe tabloul principal de 64.
România este prezentă la Doha cu patru sportive: Ana Maria Brânză (CSA Steaua), Amalia Tătăran (CS Dinamo), Greta Vereș (CSA Steaua) și Maria Udrea (CSA Steaua). Antrenor: Dan Podeanu. După o zi cu evoluții bune, toate cele patru spadasine românce s-au calificat pe tabloul principal de 64.
Ana Maria Brânză (CSA Steaua), Amalia Tătăran (CS Dinamo), Greta Vereș (CSA Steaua) și Maria Udrea (CSA Steaua) au avut sâmbătă următoarele rezultate:
GRUPE PRELIMINARE

TABLOUL PRELIMINAR DE 64
Amalia Tătăran – Paula Schmidl (Austria) 15-13
Ana Maria Brânză – Francesca Boscarelli (Italia) 15-13
Maria Udrea – Vanessa Riedmueller (Germania) 15-7
Greta Vereș – Lim Cheryl (Singapore) 14-13.
Programul de concurs de duminică de la Doha este următorul:
Ora 8:00 – tablou de 64 la spadă masculin;
Ora 9:20 – tablou de 64 la spadă feminin;
Ora 16:30 – semifinalele și finala la spadă masculin;
Ora 17:00 – semifinalele și finala la spadă feminin.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarea etapă de Cupă Mondială la spadă seniori feminin, din sezonul 2017-2018, va avea loc la Havana, în perioada 19-21 ianuarie 2018. Până la concursul din Cuba, pe 14 ianuarie, se va disputa o etapă-satelit de Cupă Mondială la Stockholm (Suedia).
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția spadasinelor românce la Doha.
FOTO: FIE