ACUM LIVE: Brânză, Tătăran, Udrea și Vereș trag în calificări la Grand Prix-ul de spadă de la Doha

1515

Ziua a doua a Grand Prix-ului de spadă seniori de la Doha programează sâmbătă, 9 decembrie 2017, duelurile din calificările probei feminine. De la ora 9:00, ora României, 128 de sportive din întreaga lume se vor duela pentru un loc pe tabloul principal de 64.
România este prezentă la Doha cu patru sportive: Ana Maria Brânză (CSA Steaua), Amalia Tătăran (CS Dinamo), Greta Vereș (CSA Steaua) și Maria Udrea (CSA Steaua). Antrenor: Dan Podeanu.
Evoluția LIVE a spadasinelor românce la Doha poate fi urmărită AICI.
Programul următoarelor două zile de concurs de la Doha este următorul:
SÂMBĂTĂ, 9 DECEMBRIE
Ora 9:00 – calificări spadă feminin;
DUMINICĂ, 10 DECEMBRIE
Ora 8:00 – tablou de 64 la spadă masculin;
Ora 9:20 – tablou de 64 la spadă feminin;
Ora 16:30 – semifinalele și finala la spadă masculin;
Ora 17:00 – semifinalele și finala la spadă feminin.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarea etapă de Cupă Mondială la spadă seniori feminin, din sezonul 2017-2018, va avea loc la Havana, în perioada 19-21 ianuarie 2018. Până la concursul din Cuba, pe 14 ianuarie, se va disputa o etapă-satelit de Cupă Mondială la Stockholm (Suedia).
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția spadasinelor românce la Doha.