Programul „Samurai 2020” a fost lansat oficial luni de COSR! Federația Română de Scrimă are cinci reprezentanți!

1345

Comitetul Olimpic și Sportiv Roman (COSR) a lansat luni, 13 noiembrie 2017, oficial „Samurai 2020” – programul de asistență specială a sportivilor cu potențial de a obține medalii la cea de a XXXII-a ediție de vară a Jocurilor Olimpice – Tokyo 2020, în cadrul unui eveniment care a avut loc la Sala Amfiteatru din incinta Casei Olimpice din București.
La acțiune au fost prezenți Mihai Covaliu, președintele COSR, Marius Alexandru Dunca, ministrul Tineretului și Sportului, Kisaburo Ishii, ambasadorul Japoniei în România, George Boroi, secretarul general al COSR, membri ai Comitetului Executiv al COSR, reprezentanți ai sponsorilor COSR, personalități ale olimpismului românesc și conducători ai federațiilor sportive naționale.
Prin „Samurai 2020”, COSR își propune să mențină TRADIȚIA olimpică a României și anume aceea ca sportivii români să urce pe podiumurile de premiere, și toți românii să trăiască cu MÂNDRIE NAȚIONALĂ momentele solemne în care se ridică drapelul și se intonează imnul.
Prin acest program, COSR își dorește să susțină stilul de viață prin care sportivii și implicit antrenorii și specialiștii să-și mențină PASIUNEA și motivația de a obține EXCELENȚA.
Prin „Samurai 2020”, COSR demonstrează astfel încă o dată că RESPECTĂ performanța și performerii.
Cei 32 de sportivi “samurai” incluși în “Samurai 2020” sunt:
Canotaj:
Echipajul feminin
  8+1 – Ioana Vrânceanu, Viviana Iuliana Bejinariu, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereș, Denisa Tilvescu, Adelina Boguș, Laura Oprea, Daniela Druncea;
Echipajul feminin dublu vasle categorie ușoară – Ionela Lehaci Cozmiuc, Gianina Beleagă;
Echipajul masculin 8+1 – Cristian Ivașcu, Marius Vasile Cozmiuc, Adrian Damii, Constantin Radu, Constantin Adam, Sergiu Vasile Bejan, Cristi Ilie Pîrghie, Ciprian Tudosă, Adrian Munteanu;
Canoe: Victor Mihalachi, Leonid Carp;
Gimnastică masculin: Marian Drăgulescu;
Gimnastică feminin: Larisa Iordache;
Lupte libere feminin: Alina Vuc, Estera Tămăduianu;
Lupte libere masculin: Albert Saritov;
Scrimă:
Sabie masculin – Tiberiu Dolniceanu, Iulian Teodosiu, Alin Badea, Mădălin Bucur;
Spadă feminin – Ana Maria Brânză.
Concret, COSR va crea cadrul pentru ca sportivii români să se pregăteasca în condiții comparabile cu cele ale adversarilor din topurile clasamentelor mondiale, cunoscut fiind faptul că în prezent „regulile jocului” se stabilesc în baza a ceea ce întreprind națiunile rivale, nu pe baza a ceea ce întreprinde o națiune în comparație cu ceea ce a făcut în trecut.
TEXT ȘI FOTO: COSR