ACUM LIVE: Brânză, Sbîrcia și Vereș trag în această noapte pe tabloul principal de 64 la etapa de Cupă Mondială de Suzhou, în proba de spadă seniori feminin individual

1117

Ziua a doua a etapei de Cupă Mondială de spadă seniori feminin de la Suzhou programează sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 3 dimineața, ora României, duelurile de pe tabloul principal de 64.
România este reprezentată în această fază a concursului de către Ana Maria Brânză (CSA Steaua), Greta Vereș (CSA Steaua) și  Raluca Sbîrcia (CSU Craiova), în timp ce Amalia Tătăran (CS Dinamo), Adela Danciu (CSU Craiova) și Maria Udrea (CSA Steaua) au fost eliminate vineri în calificări.
Coordonate de pe margine de tehnicianul George Epurescu, Ana Maria Brânză (CSA Steaua), Greta Vereș (CSA Steaua) și  Raluca Sbîrcia (CSU Craiova) au următorul program pe tabloul de 64:
Ora 3:20 – Raluca Sbîrcia – Kseniya Pantelyeyeva (Ucraina)
Ora 4:40 – Ana Maria Brânză – Reka Szabo (Ungaria)
Ora 4:40 – Greta Vereș – Daria Martynyuk (Rusia).
Evoluția LIVE a sportivelor românce în China poate fi urmărită AICI.
Programul următoarelor două zile de concurs de la Suzhou este:
SÂMBĂTĂ, 11 NOIEMBRIE
Ora 3:00 – start tablou de 64;
Ora 10:00 – semifinale și finala;
DUMINICĂ, 12 NOIEMBRIE
Ora 3:00 – tablou de 32 în proba pe echipe;
Ora 10:00 – finala mică în proba pe echipe;
Ora 11:00 – finala mare în proba pe echipe.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarea etapă de Cupă Mondială de spadă seniori feminin din sezonul 2017-2018 este Grand Prix-ul de la Doha (Qatar), din perioada 8-10 decembrie 2017.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția spadasinelor românce la Suzhou.
FOTO: Augusto BIZII