ACUM LIVE: Dolniceanu, Badea, Teodosiu și Iancu trag pe tabloul de 64 la etapa de Cupă Mondială de la Alger, în proba de sabie masculin individual

1119

Sezonul 2017-2018 al Cupei Mondiale de sabie masculin seniori debutează la finalul acestei săptămâni, de vineri și până duminică, în perioada 3-5 noiembrie 2017, cu întrecerea de la Alger.
În capitala Algeriei sunt prezenți 132 de sportivi, iar România este reprezentată de cinci sabreri: Tiberiu Dolniceanu (CS Dinamo), Iulian Teodosiu (CS Dinamo), Alin Badea (CSA Steaua), George Iancu (CSA Steaua) și Mădălin Bucur (CS Dinamo). Antrenor: Florin Zalomir.
Sâmbătă, 4 noiembrie 2017, în a doua zi de concurs au loc duelurile de pe tabloul principal de 64. În această fază au ajuns patru sabreri români care vor intra în competiție după următorul program:
Ora 13:10 – Alin Badea – Dario Cavaliere (Italia)
Ora 13:30 – George Iancu – Csanad Gemesi (Ungaria)
Ora 14:10 – Iulian Teodosiu – Mohammad Rahbari (Iran)
Ora 14:10 – Tiberiu Dolniceanu – Yuriy Tsap (Ucraina).
Evoluția LIVE a sabrerilor români la Alger poate fi urmărită AICI.
Programul următoarelor două zile de concurs de la Alger este:
SÂMBĂTĂ, 4 NOIEMBRIE
Ora 10:00 – start tablou principal de 64;
Ora 19:00 – semifinalele și finala în proba individuală;
DUMINICĂ, 5 NOIEMBRIE
Programul va fi stabili în funcție de numărul de echipe înscrise.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarea etapă de Cupă Mondială la sabie masculin seniori, din sezonul 2017-2018, va avea loc în perioada 1-3 decembrie 2017, în Ungaria, la Gyor.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția sabrerilor români la Alger.
FOTO: Augusto BIZZI