Talida Enache (CS UNEFS) – locul 20 la etapa din Circuitul European de spadă cadeți feminin individual de la Geneva

1198

Superbul oraș elvețian Geneva a găzduit sâmbătă și duminică, 23 și 24 septembrie 2017, prima etapă din sezonul 2017-2018 al Circuitului European de spadă pentru cadeți.
Concursul de la sfârșitul acestei săptămâni a avut loc la feminin, la individual și pe echipe, iar la start s-au prezentat 96 de sportive din 15 țări. România a fost reprezentată la Geneva de șase sportive: Cristina Constantinescu (CSA Steaua), Ioana Drăghici (ACS Stesial), Talida Enache (CS UNEFS), Andrada Ghica (ACS Stesial), Ana Maria Melintescu (ACS Stesial) și Diana Zota (ACS Stesial).
Cel mai bun rezultat al delegației României a fost obținut de către Talida Enache. Legitimată la CS UNEFS, Talida s-a clasat pe locul 20 la Geneva. Celelalte sportive din România au încheiat proba individuală din Elveția pe următoarele poziții: Diana Zota (ACS Stesial) – locul 23, Ioana Drăghici (ACS Stesial) – locul 25, Cristina Constantinescu (CSA Steaua) – locul 30, Ana Maria Melintescu (ACS Stesial) – locul 46 și Andrada Ghica (ACS Stesial) – locul 67.
Podiumul probei individuale a arătat astfel: 1. Sara Maria Kowalczyk (Italia), 2. Marta Lombardi (Italia), 3. Matilde Pela’ (Italia) și Carola Maccagno (Italia).
În proba pe echipe de duminică, 24 septembrie, au participat 9 formații, iar România s-a clasat pe locul 9. Pentru România au tras: Ioana Drăghici (ACS Stesial), Andrada Ghica (ACS Stesial), Ana Maria Melintescu (ACS Stesial) și Diana Zota (ACS Stesial).
Podiumul probei pe echipe de la Geneva a arătat astfel: 1. Italia, 2. Ucraina, 3. Elveția.
Următoarea etapă din Circuitul European de cadeți, din sezonul 2017-2018, în proba de spadă feminin va avea loc în Serbia, la Zrejnanin, în perioada 7-8 octombrie 2017.