Campionatul Național de Scrimă pentru copii! Surprizele continuă: Adi Hădean și Marian Drăgulescu sunt invitații de duminică ai FR Scrimă!

1120

În 2017, Campionatul Național de scrimă pentru copii are loc în perioada 17-28 iunie, la Sala de Scrimă „Ana Pascu” (fosta Floreasca) din București. Iar Federația Română de Scrimă încearcă să facă din această competiție un eveniment de neuitat atât pentru publicul prezent în sală în cele 12 zile de concurs, dar mai ales pentru micii sportivi.
Astfel, duminică, 18 iunie 2017, în a doua zi de concurs, când au loc probele de sabie masculin la categoriile 8-9 ani și 12-13 ani echipe, Federația Română de Scrimă îi va avea ca și oaspeți de onoare la festivitățile de premiere pe Adi Hădean (ora 13:00) și pe Marian Drăgulescu (ora 17:00).

CINE ESTE ADRIAN HĂDEAN?
Fost jurat la Master Chef, Adi Hădean este unul dintre cei mai renumiți bucătari din România, și nu numari. Iată cum se autocaracterizează el: „Am 38 de ani. Am profitat la maximum de experiențele mele din ultimii 30 de ani și mi-am învățat bine lecțiile. Știu ce am de făcut în fiecare zi pentru ca viața mea să fie așa cum îmi doresc și pentru a putea merge la culcare cu un zâmbet pe față.
Am început să lucrez în radio la 17 ani și am continuat să le vorbesc oamenilor despre lume, viață, veselie și muzică timp de 13 ani. Am început să fac emisiuni pentru televiziune în anul 2002 și de atunci am livrat show-uri culinare pentru Antena1, Euforia TV, TVR, Trilulilu (proiectul Cook’nRolla, premiat la scurtă vreme de la debut) și o serie de televiziuni locale. Am scris sute (poate peste 1000, cine mai stă să numere?) de articole în cotidiene, săptămânale și reviste și am publicat prima mea carte în 2003.După ce m-am retras din presă am lucrat în marketing, mai întâi ca specialist marketing și apoi ca brand manager în industria alimentară. Între timp am descoperit că pot trăi bine urmându-mi pasiunea de o viață – gătitul. Am devenit bucătar profesionist și cu diplomă (înțeleg că-i important pentru unii), consultant pentru restaurante și, pentru a nu pierde legătura cu scrisul, blogger. Am decis să scriu despre mâncare, dar și să-mi dezvolt pasiunea pentru fotografie. Îmi fac singur fotografiile pentru blog și pentru pagina de Facebook, scriu cu multă bucurie și încerc să-i ajut în felul acesta pe cei care-și închipuie că bucătăria e un loc îngrozitor în care te pândesc mari primejdii”.
Mai multe despre Adi Hădean puteți găsi AICI.

CINE ESTE MARIAN DRĂGULESCU?

Născut la 18 decembrie 1980, Marian Drăgulescu este unul dintre cei mai valoroși gimnaști pe care i-a avut România vreodată. Cele 31 de medalii cucerite la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Campionatele Europene, vorbesc de la sine despre valoarea celui poreclict „Marocanul”.
Merită amintit faptul că Marian Drăgulescu are în palmares o medalie de argint și două de bronz la Jocurile Olimpice, este de 8 ori campion mondial și de zece ori a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Campionatele Europene.
Iar după Campionatele Europene de la Cluj, din primăvara acestui an, Marian Drăgulescu se gândește serios să concureze și la JO Tokyo 2020!

Programul complet al Campionatului Național de scrimă pentru copii, ediția 2017, poate fi descărcat mai jos:

Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția competiției în toate cele 12 zile.
SPONSORII CAMPIONATULUI NAȚIONAL DE SCRIMĂ PENTRU COPII, EDIȚIA 2017, SUNT: