Federația Română de Scrimă a pregătit o mulțime de surprize pentru participanții de la Campionatul Național pentru copii: Gașca Zurli, Adda și CRBL se numără printre invitați!

1371

În 2017, Campionatul Național de scrimă pentru copii va avea loc în perioada 17-28 iunie, la Sala de Scrimă „Ana Pascu” (fosta Floreasca) din București. Iar Federația Română de Scrimă încearcă să facă din această competiție un eveniment de neuitat atât pentru publicul prezent în sală în cele 12 zile de concurs, dar mai ales pentru micii sportivi.
Iar azi, 15 iunie 2017, Federația Română de Scrimă este în măsură să anunțe una din marile surprize pregătite: peste 20 de VIP-uri din show-bizz-ul românesc, vedete apropiate copiiilor, vor fi prezente la Sala de Scrimă „Ana Pascu” (fosta Floreasca) din București pentru a-i premia pe medaliați și pentru a-i încânta pe cei din public!
Astfel, rând pe rând, Gașca Zurli, Psihotrop, Adi Hădean, Adda, Andrea Esca, Pavel Bartoș, Ciprian Marica, Andrea Marin, Răzvan și Dani, Cornel Ilie, Marius Manole, ASR Principele Radu, Măruță și Andra, CRBL, Liviu Teodorescu, Raluka, Toma Enache, Virgil Ianțu, Bianca Pascu, Marian Drăgulescu, Dorina Chiriac și Andrei Gîrjob vor fi alături de micii campioni ai scrimei românești.
Programul pentru fiecare zi în parte va fi anunțat din timp pe pagina de Facebook a concursului, pe pagina de Facebook a Federației Române de Scrimă și pe www.frscrima.ro.
„Dorim să le oferim sportivilor, antrenorilor, dar și spectatorilor, o altă experiență la Campionatul Național de scrimă pentru copii. Ne propunem să îi aducem aproape de câteva dintre cele mai importante vedete din show-bizz-ul românesc, alături de oameni pe care i-au văzut până acum doar la TV sau în diferite spectacole. Intrarea la concurs este LIBERĂ și așteptăm cât mai multă lume la sală în toate cele 12 zile de concurs”, a declarat azi, în cadrul conferinței de presă, Laura Cârlescu Badea, președintele Federației Române de Scrimă.
Programul complet al Campionatului Național de scrimă pentru copii, ediția 2017, poate fi descărcat mai jos:

Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția competiției în toate cele 12 zile.
SPONSORII CAMPIONATULUI NAȚIONAL DE SCRIMĂ PENTRU COPII, EDIȚIA 2017, SUNT: