Lanțul de farmacii Help Net sprijină Federația Română de Scrimă în organizarea Campionatului Național de scrimă pentru copii

1564

În 2017, Campionatul Național de scrimă pentru copii va avea loc în perioada 17-28 iunie, la Sala de Scrimă „Ana Pascu” (fosta Floreasca) din București. Iar Federația Română de Scrimă încearcă să facă din această competiție un eveniment de neuitat atât pentru publicul prezent în sală în cele 12 zile de concurs, dar mai ales pentru micii sportivi.
Un alt nume important care se alătură eforturilor Federației Române de Scrimă este lanțul de farmacii Help Net.
Miercuri după-amiază, 14 iunie, Ana Maria Popescu și Loredana Dinu au îmbrăcat în premieră halatele de farmaciste și au promovat Campionatul Național de scrimă pentru copii în Farmacia Help Net de pe strada Radu Beller, nr. 53. Timp de câteva zeci de minute, cei care au trecut pragul farmaciei Help Net au avut ocazia unică de a se întâlni cu două dintre campioanele olimpice de la Rio, de a se fotografia cu ele și de a primi un afiș cu întrecerea care începe sâmbătă, 17 iunie 2017, la Sala de Scrimă „Ana Pascu” (fosta Floreasca) din București.

Cine este Help Net?

Fondate în anul 1998, Farmaciile Help Net reprezintă astăzi unul dintre cele mai puternice lanțuri naționale de farmacii, rețea în continuă extindere, ce numără în prezent peste 190 de unități, în cele mai importante orașe ale țării. Pacientul a fost întotdeauna în centrul preocupărilor Help Net, de aceea calitatea serviciului, tratamentul special și experiența unică pe care le asigură la intrarea în farmacie sunt principalele atuuri.
Mai mult, Help Net a ales să fie zi de zi aproape de pacienți, și-a luat angajamentul de a fi parte din viața comunității și a făcut acest lucru implicându-se activ în campanii cu o componentă socială puternică. A identificat probleme, a facililitat accesul gratuit la informație prin sfaturile specialiștilor și a oferit posibilitatea pacienților de a face cele mai bune alegeri pentru o viață sănătoasă.
Programul complet al Campionatului Național de scrimă pentru copii, ediția 2017, poate fi descărcat mai jos:

Federația Română de Scrimă pregătește mai multe suprize pentru ediția din acest an!
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția competiției în toate cele 12 zile.