Adrian Szilagyi (CSM Satu Mare) a câștigat Campionatul Național de spadă seniori de la Satu Mare, ediția 2017, în proba masculină la individual

1110

În week-end-ul în care se serbează Zilele Orașului – 26-28 mai, Satu Mare găzduiește un eveniment deosebit de important pentru scrima românească: Campionatul Național de spadă seniori masculin, ediția 2017!
Întrecerile sunt găzduite de Sala de scrimă „Alexandru Csipler”, iar la ele participă spadasini de la toate cluburile din țară. Vineri, 26 mai, în prima zi de concurs a fost programată proba individuală. De la ora 9:00, 49 de sportivi s-au duelat pentru medalii. În 2017, medalia de aur a fost câștigată de către Adrian Szilagyi. Legitimat la CSM Satu Mare, Adrian a trecut în finală de Mario Persu, de la CSU Craiova, scor 15-12. Pe locul trei s-au clasat, la egalitate, Andrei Timoce (CSM Satu Mare) și Tatian Bolboceanu (CSU Craiova). Festivitatea de premiere a fost oficiată de către Simona Pop, campioană olimpică la Rio 2016 cu echipa de spadă feminin a României!
Rezultatele de pe tabloul de 8 au fost următoarele:

Clasamentul complet al Campionatului Național de spadă seniori de la Satu Mare, ediția 2017, în proba masculină la individual poate fi văzut AICI.
Programul următoarelor două zile de concurs de la Satu Mare este:
SÂMBĂTĂ, 27 MAI
Ora 9:00 – Primele meciuri din Superligă;
DUMINICĂ, 28 MAI
Ora 9:00 – Ultimele meciuri din Superligă.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția concursului de la Satu Mare.