Bianca Pascu s-a clasat pe locul 13 la etapa de Cupă Mondială de sabie seniori feminin de la Tunis!

1285

Tunisia găzduiește la finalul acestei săptămâni, de vineri și până duminică, în perioada 12-14 mai 2017, penultima etapă de Cupă Mondială la sabie seniori feminin, individual și echipe, din sezonul 2016-2017.
La Tunis și-at dat întâlnire 116 sportive din întreaga lume, iar țara noastră este reprezentată la această competiție din nordul Africii de Bianca Pascu, de la CS Dinamo. Însoțită de antrenorul Florin Zalomir, Bianca a intrat în concurs vineri, 12 mai, în calificări, și, după o evoluție excelentă în grupa preliminară a reușit să se califice direct pe tabloul principal de 64.
Sâmbătă, 13 mai, pe tabloul de 64, Bianca Pascu a avut o nouă evoluție excelentă, iar la final s-a clasat pe locul 13.
Rezultatele Biancăi la Tunis au fost următoarele:
TABLOUL DE 64
Bianca Pascu – Viktoriya Kovaleva (Rusia) 15-13
TABLOUL DE 32
Bianca Pascu – Laura Reguigne (Franța) 15-3
TABLOUL DE 16
Bianca Pascu – Yana Egorian (Rusia) 8-15.
Concursul de la Tunis este penultima etapă de Cupă Mondială din acest sezon. Sabrerele vor trage la Grad Prix-ul de la Moscova, din perioada 2-4 iunie 2017, iar apoi pentru seniori urmează Campionatul European de la Tbilisi (11-17 iunie) și Campionatul Mondial de la Leipzig (19-26 iulie).
FOTO: FIE