Bianca Pascu s-a calificat pe tabloul principal la etapa de Cupă Mondială de sabie seniori feminin de la Tunis!

1228

Tunisia găzduiește la finalul acestei săptămâni, de vineri și până duminică, în perioada 12-14 mai 2017, penultima etapă de Cupă Mondială la sabie seniori feminin, individual și echipe, din sezonul 2016-2017.
La Tunis și-at dat întâlnire 116 sportive din întreaga lume. România este reprezentată la această competiție din nordul Africii de Bianca Pascu, de la CS Dinamo. Însoțită de antrenorul Florin Zalomir, Bianca a intrat în concurs vineri, 12 mai, în calificări, iar evoluția ei de azi a fost una excelentă.
Sportiva de la CS Dinamo a obținut victorii pe linie în grupa preliminară și s-a calificat direct pe tabloul principal de 64, de sâmbătă, 13 mai. Rezultatele Biancăi de vineri sunt:

Programul următoarelor două zile de concurs de la Tunis este:
SÂMBĂTĂ, 13 MAI
Ora 11:00 – tabloul de 64;
Ora 13:30 – tabloul de 32;
Ora 14:45 – tabloul de 16;
Ora 15:30 – tabloul de 8;
Ora 19:00 – semifinalele și finala;
DUMINICĂ, 14 MAI
Ora 11:00 – tabloul de 32 pe echipe;
Ora 12:30 – tabloul de 16 pe echipe;
Ora 14:00 – tabloul de 8 pe echipe;
Ora 15:30 – semifinalele;
Ora 17:15 – finala mică;
Ora 18:45 – finala mare.
Programul este adaptat după ora României.
Concursul de la Tunis este penultima etapă de Cupă Mondială din acest sezon. Sabrerele vor trage la Grad Prix-ul de la Moscova, din perioada 2-4 iunie 2017, iar apoi pentru seniori urmează Campionatul European de la Tbilisi (11-17 iunie) și Campionatul Mondial de la Leipzig (19-26 iulie).
FOTO: FIE