CSA Steaua a câștigat Campionatul Național de floretă seniori de la București, ediția 2017, în proba feminină pe echipe

1177

Federația Română de Scrimă organizează de marți și până vineri, în perioada 9-12 mai 2017, întrecerile Campionatului Național de floretă seniori. Competiția are loc la feminin și masculin, la individual și echipe, și reunește la start sportivi de la toate cluburile de floretă din România.
Duelurile au loc la Sala de scrimă „Ana Pascu” (fosta Floreasca) din București, iar miercuri, 10 mai 2017, a fost programată proba feminină pe echipe. Cele cinci formații care s-au duelat pentru medalii au fost: CSA Steaua, CSTA București, CS Farul Constanța, CSU Poli Timișoara1 și CSU Poli Timișoara2. Sistem de concurs: fiecare cu fiecare, iar apoi s-a alcătuit clasametul. Și în 2017, titlul național în această probă a fost câștigat de către CSA Steaua, care a obținut patru victorii în tot atâtea dueluri. Pe locul doi s-a clasat CSU Poli Timișoara1, iar bronzul a revenit sportivelor de la CS Farul Constanța.
Componența celor cinci formații care au concurat azi a fost următoarea:
CS Farul Constanța: Teodora Băloiu, Raluca Drăghici, Raluca Văcărașu;
CSA Steaua: Maria Boldor, Mălina Călugăreanu, Anca Săveanu, Rebeca Cândescu;
CSTA București: Anne Marie Briciu, Emilia Corbu, Ana Maria Stroe, Maria Ungureanu;
CSU Poli Timișoara1: Ana Boldor, Teodora Sîrbu, Laura Vîrga;
CSU Poli Timișoara2: Anastasia Cereș, Ecaterina Gorobeț, Anastasia Turcan.
Rezultatele concursului au fost:

Programul următoarelor două zile de concurs de la Sala de scrimă „Ana Pascu” (fosta Floreasca) din București este:
JOI, 11 MAI
Ora 9:00 – floretă masculin individual;
VINERI, 12 MAI
Ora 9:00 – floretă masculin echipe.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile concursului de la Sala de scrimă „Ana Pascu” din București.