Campionatul Național de floretă seniori de la București, ziua 2: azi are loc proba feminină pe echipe

1127

Federația Română de Scrimă organizează de marți și până vineri, în perioada 9-12 mai 2017, întrecerile Campionatului Național de floretă seniori. Competiția are loc la feminin și masculin, la individual și echipe, și reunește la start sportivi de la toate cluburile de floretă din România.
Duelurile vor avea loc la Sala de scrimă „Ana Pascu” (fosta Floreasca) din București, iar miercuri, 10 mai 2017, este programată proba feminină pe echipe. Cele cinci echipe care se duelează de la ora 9:00 pentru medalii sunt: CSA Steaua, CSTA București, CS Farul Constanța, CSU Poli Timișoara1 și CSU Poli Timișoara2. Sistem de concurs: fiecare cu fiecare, iar apoi se va alcătui clasametul. Programul celor cinci manșe este următorul:
MANȘA 1: CSA Steaua – stă, CSU Poli Timișoara1 – CSTA, CSU Poli Timișoara2 – CS Farul;
MANȘA 2: CSU Poli Timișoara1 – stă, CSA Steaua – CS Farul, CSU Poli Timișoara2 – CSTA;
MANȘA 3: CSTA – stă, CSA Steaua – CSU Poli Timișoara2, CSU Poli Timișoara1 – CS Farul;
MANȘA 4: CS Farul – stă, CSA Steaua – CSTA, CSU Poli Timișoara1 – CSU Poli Timișoara2;
MANȘA 5: CSU Poli Timișoara2 – stă, CSA Steaua – CSU Poli Timișoara1, CSTA – CS Farul.
Componența celor cinci formații care concurează azi este următoarea:
CS Farul Constanța: Teodora Băloiu, Raluca Drăghici, Raluca Văcărașu;
CSA Steaua: Maria Boldor, Mălina Călugăreanu, Anca Săveanu, Rebeca Cândescu;
CSTA București: Anne Marie Briciu, Emilia Corbu, Ana Maria Stroe, Maria Ungureanu;
CSU Poli Timișoara1: Ana Boldor, Teodora Sîrbu, Laura Vîrga;
CSU Poli Timișoara2: Anastasia Cereș, Ecaterina Gorobeț, Anastasia Turcan.
Programul următoarelor două zile de concurs de la Sala de scrimă „Ana Pascu” (fosta Floreasca) din București este:
JOI, 11 MAI
Ora 9:00 – floretă masculin individual;
VINERI, 12 MAI
Ora 9:00 – floretă masculin echipe.
În 2016, podiumul probei feminine pe echipe din cadrul Campionatului Național de floretă seniori a arătat astfel: 1. CSA Steaua, 2. CSU Poli Timișoara, 3. CS Farul Constanța.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile concursului de la Sala de scrimă „Ana Pascu” din București.