ACUM LIVE-SCORE și VIDEO: Campionatul Național de sabie seniori, ziua 2: azi are loc proba masculină pe echipe

1133

Federația Română de Scrimă organizează de marți și până sâmbătă, în perioada 2-6 mai 2017, întrecerile Campionatului Național de sabie seniori, feminin și masculin, la individual și pe echipe.
Concursurile, la care participă sabreri de la toate cluburile din România, au loc la Sala de scrimă „Ana Pascu” (fosta Floreasca) din București.
Miercuri, 3 mai 2017, în a doua zi de întreceri este programată proba masculină pe echipe. De la ora 9:00, șase formații se vor duela pentru medalii: CS Dinamo1, CS Dinamo2, CSA Steaua1, CSA Steaua2, CSM Unirea Slobozia și CSM Iași. Sistem de concurs: fiecare cu fiecare, iar la final se va alcătui clasamentul.
În 2016, podiumul Campionatului Național de sabie seniori, în proba masculină pe echipe, a arătat astfel: 1. CS Dinamo1, 2. CSA Steaua, 3. CS Dinamo2.
Programul următoarelor zile de concurs de la Sala de scrimă „Ana Pascu” din București este:
MIERCURI, 3 MAI
Ora 9:00 – sabie masculin Superliga echipe;
JOI, 4 MAI
Zi de pauză;
VINERI, 5 MAI
Ora 9:00 – sabie feminin individual;
SÂMBĂTĂ, 6 MAI
Ora 9:00 – sabie feminin Superliga echipe.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile concursului de la Sala de scrimă „Ana Pascu” din București.
Concursul poate fi urmărit LIVE SCORE integral AICI și LIVE-VIDEO integral AICI.