ACUM LIVE-SCORE ȘI VIDEO! Campionatul Național de spadă seniori feminin, ziua 1: azi are loc proba individuală

1212

Sala de scrimă „Ana Pascu” din București găzduiește sâmbătă și duminică, 29 și 30 aprilie 2017, întrecerile Campionatului Național de spadă seniori feminin, individual și echipe.
Sâmbătă, 29 aprilie 2017, în prima zi de concurs se va disputa proba individuală. De la ora 9:00, s-au prezentat la start 36 de sportive de la CSA Steaua, CS Dinamo, CS Farul Constanța, CS UNEFS, CS Univ. Craiova, CSM Craiova, CSM Oradea, CSS Quarto București și LPS Craiova. Se vor trage două tururi de grupe preliminare, iar apoi toate sportivele vor ajunge pe un tablou incomplet de 64, de eliminări directe.
În 2016, podiumurile celor două probe din cadrul Campionatului Național de spadă seniori feminin au arătat astfel: INDIVIDUAL: 1. Simona Gherman (CSA Steaua), 2. Simona Popa (CSA Steaua), 3. Ana Maria Popescu (CSA Steaua) și Amalia Tătăran (CS Dinamo);
ECHIPE: 1. CSA Steaua, 2. CS Dinamo, 3. CSM Oradea.
Programul celor două zile de concurs din acest an este următorul:
SÂMBĂTĂ, 29 APRILIE
Ora 9:00 – proba individuală;
DUMINICĂ, 30 APRILIE
Ora 9:00 – proba pe echipe.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile întrecerii de la Sala de scrimă „Ana Pascu” din București.
Concursul poate fi urmărit LIVE SCORE integral AICI.
Duelurile de pe planșa centrală pofi văzute LIVE VIDEO integral AICI.