Alexandra Predescu-locul 6, Bianca Benea-locul 23, Zsuzsa Schlier-locul 53 și Denisa Barosan-locul 92 la Campionatul Mondial de cadeți și juniori de la Plovdiv, în proba de spadă juniori feminin individual

1298

Campionatul Mondial de cadeți și juniori de la Plovdiv a continuat miercuri, 5 aprilie 2017, cu primele două probe individuale dedicate juniorilor: spadă feminin și sabie masculin.
Prima probă a zilei a fost cea de spadă juniori feminin individual. De la ora 8:30 s-au prezentat pe planșe 154 de sportive din întreaga lume. România a fost reprezentată în această probă de patru sportive: Zsuzsa Schlier (CSS Târgu Mureș), Alexandra Predescu (CSA Steaua), Bianca Benea (CSM Oradea), Denisa Barosan (CSA Steaua). Antrenori echipă: Cornel Milan, Nicolae Ille.
Cel mai bun rezultat al delegației României în această probă a fost obținut de către Alexandra Predescu. Legitimată la CSA Steaua, Alexandra – care a fost campioană mondială la cadeți în 2015 – a fost la un pas de o nouă medalie, fiind eliminată pe tabloulde 8, scor 11-15, de Aliya Bayram (Franța). Celelalte sportive din România au încheiat proba de spadă feminin individual de la Plovid pe următoarele poziții: Bianca Benea (CSM Oradea) – locul 23, Zsuzsa Schlier (CSS Târgu Mureș) – locul 53 și Denisa Barosan (CSA Steaua) – locul 92.
Rezultatele de azi ale sportivelor românce au fost următoarele:
GRUPE PRELIMINARE

TABLOULDE 128
Alexandra Predescu – Sara Nounou (Egipt) 15-8
Bianca Benea – liber
Zsuzsa Schlier – Liza Manajenkova (Estonia) 15-11
Denisa Barosan – Katerina Doskova (Cehia) 12-15
TABLOUL DE 64
Alexandra Predescu -Barbara Brych (Polonia) 15-11
Bianca Benea – Marta Grijak (Serbia) 15-11
Zsuzsa Schlier – Irina Okhotnikova (Rusia) 8-12
TABLOUL DE 32
Alexandra Predescu – Irina Okhotnikova (Rusia) 15-14
Bianca Benea – Anastasia Soldatova (Rusia) 12-15
TABLOUL DE 16
Alexandra Predescu – Anastasia Soldatova (Rusia) 15-7
TABLOUL DE 8
Alexandra Predescu – Aliya Bayram (Franța) 11-15.
Pentru România vor concura în probele de juniori următorii sportivi:
Floretă masculin: Silviu Roșu (CSA Steaua), Alexandru Pîrva (CSA Steaua), Benjamin Bodo (CSU Poli Timișoara), Cristian Cândescu (CSA Steaua).  Antrenor echipă: Florin Gheorghe.
Floretă feminin: Anca Săveanu (CSA Steaua), Rebeca Cândescu (CSA Steaua), Ana Boldor (CSU Poli Timișoara), Laura Vîrga (CSU Poli Timișoara). Antrenor echipă: Ducu Petre.
Spadă masculin: Adrian Dabija (CS Dinamo), Adam Macska (CS Satu Mare), Marton Szep (CS Satu Mare), Mihai Oprea (LPS Craiova). Antrenor echipă: Petrică Ungureanu.
Spadă feminin: Zsuzsa Schlier (CSS Târgu Mureș), Alexandra Predescu (CSA Steaua), Bianca Benea (CSM Oradea), Denisa Barosan (CSA Steaua). Antrenori echipă: Cornel Milan, Nicolae Ille.
Sabie masculin: Matei Aniculoesei (CSA Steaua), Răzvan Stănescu (CSM Unirea Slobozia), George Dragomir (CSM Unirea Slobozia), Petru Aniculoesei (CSA Steaua). Antrenor echipă: Marius Gălățanu.
Sabie feminin: Sabina Martiș (CSA Steaua), Cerasela Drăgan (CSM Iași), Andreea Lupu (CSM Iași), Ana Maria Ciobanu (CSM Iași). Antrenor echipă: Alexandru Sirițeanu.
Programul următoarelor cinci zile de concurs de la Plovdiv este următorul:
JOI, 6 APRILIE
Ora 8:30 – floretă masculin individual;
Ora 12:00 – sabie feminin individual;
VINERI, 7 APRILIE
Ora 8:30 – spadă masculin individual;
Ora 10:30 – floretă feminin individual;
Ora 13:40 – spadă feminin echipe, până la tabloul de 8;
Ora 15:00 – sabie masculin echipe, până la tabloul de 8;
SÂMBĂTĂ, 8 APRILIE
Ora 8:30 – sabie feminin echipe, până la tabloul de 8;
Ora 9:00 – floretă masculin echipe, până la tabloul de 8;
Ora 11:30 – sabie masculin echipe, tabloul de 8, semifinalele și finalele;
Ora 12:15 – spadă feminin echipe, tabloul de 8, semifinalele și finalele;
DUMINICĂ, 9 APRILIE
Ora 8:30 – floretă feminin echipe, până la tabloul de 8;
Ora 9:00 – spadă masculin echipe, până la tabloul de 8;
Ora 12:00 – sabie feminin echipe, tabloul de 8, semifinalele și finalele;
Ora 12:45 – floretă masculin echipe, tabloul de 8, semifinalele și finalele;
LUNI, 10 APRILIE
Ora 10:00 – floretă feminin echipe, tabloul de 8, semifinalele și finalele;
Ora 11:00 – spadă masculin echipe, tabloul de 8, semifinalele și finalele.
Programul este adaptat după ora României.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția scrimerilor români la Plovdiv.
FOTO: FIE