Echipa de spadă feminin a României, campioană olimpică la Rio, a fost premiată luni seara la Gala News.ro de către premierul Sorin Grindeanu

1179

Oameni de cultură, ambasadori, politicieni, medici, profesori, sportivi au marcat, luni seară, 27 martie 2017, alături de jurnalişti primul an de existenţă al agenţiei de presă News.ro. Personajul principal a fost ştirea autentică, adusă în prim-plan de reporteri care au demonstrat că jurnalismul nu poate fi altfel decât responsabil şi asumat. Astfel, depeşele de agenţie, interviurile, documentarele şi reportajele au adus împreună, la Gala „România autentică. România pozitivă”, oameni care au demonstrat excelenţa în profesia lor şi care au fost premiaţi de News.ro. Printre ei: Victor Rebengiuc, Ada Solomon, medicul Mihaela Bălgrădean, echipa feminină de spadă a României care a cucerit aurul la Rio, profesorul Mihai Bălună, primarul Temistocle Diaconu, echipa de jurnalişti GSP şi, în premieră, „Protestatarul român”, care a primit un premiu simbolic, pe Facebook.
Prim-ministrul Sorin Grindeanu, ambasadori, fostul preşedinte Emil Constantinescu, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, liderul partidului Uniunea Salvaţi România, Nicuşor Dan, parlamentari, oameni de afaceri, şefi de instituţii publice, sportivi, oameni de cultură, jurnalişti au fost prezenţi la Gală şi au spus „La mulţi ani, News.ro!”.

Unul dintre cele mai emoţionante momente ale anului News.ro a fost câştigarea medaliei de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro de către echipa feminină de spadă a României.
Premierul Sorin Grindeanu a fost cel care a înmânat premiul pentru „Performanţă şi spirit de echipă” Anei Maria Popescu, Simonei Gherman, Simonei Pop şi Loredanei Dinu. Doar că prim-ministrul s-a trezit în faţa unor campioane mondiale cu lecţiile făcute şi acasă. Vor ce li s-a promis: săli de

„La mulţi ani, News.ro! Am onoarea să înmânez premiul pentru echipa de spadă a României, care ne-a făcut mândri la Olimpiada de la Rio. Eleganţa de care au dat dovadă pe planşă şi totodată forţa ne-au făcut să fim un exemplu”, au fost cuvintele premierului. „Înainte de a începe ceremonia, i-am rugat pe cei care îmi asigură protecţia să vadă dacă doamnele sunt cu echipamentul”, a glumit Sorin Grindeanu, subliniind forţa şi perseverenţa sportivelor. „Ridicând aşa de tare ştacheta, vreau să le spun că aşteptăm şi la Tokyo să se repete performanţa”, a continuat prim-ministrul.

Ana Maria Popescu a profitat de moment şi i-a reamintit premierului că a promis prin programul de guvernare săli de sport.
„Adevărul este că noi am reuşit să câştigăm medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Rio, în 2016, dar mai există un adevăr mai trist, din păcate, că sportul românesc este într-o derivă. Am toată încrederea în News.ro că o să aduceţi sportul românesc în atenţia publicului cum aţi făcut-o şi până acum. Domnule Grindeanu, aşteptăm cu drag şi interes acele săli de care aţi spus, care sunt în programul de guvernare, şi patru patinoare, să ştiţi că mi-am făcut temele”, a spus Ana Maria Popescu. Asistenţa a aplaudat, premierul a aprobat zâmbind.

„Se întâmplă foarte rar ca România să fie în faţa unor state precum SUA, Rusia, China. Noi am făcut asta prin sport. Alături de dumneavoastră, bazându-ne pe dumneavoastră sperăm să faceţi din sport o prioritate naţională”, a fost un cererea adresată şefului Guvernului de Loredana Dinu.
Sursa: news.ro
FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea