Florin Mirică (CS UNEFS) și George Petrache (CSA Steaua) s-au clasat pe locul trei la a 40-a ediție a turneului internațional de scrimă pentru copii Challenge Wratislavia, în probele de spadă masculin U13 și U11

1248

A 40-a ediție a turneului internațional de scrimă Challenge Wratislavia are loc în Polonia, la Wroclaw, în perioada 23-27 martie 2017. Supranumit și campionatul mondial neoficial al copiilor, Challenge Wratislavia strânge la start peste 1.000 de copii din întreaga lume, la toate cele trei arme – floretă, spadă și sabie – la feminin și masculin, doar la individual, la următoarele categorii de vârstă: U11, U13 și U15. România este reprezentată la acest concurs de 108 sportivi!
Vineri, 24 martie, în a doua zi de concurs au avut loc probele de spadă masculin. Cele mai bune rezultate de vineri ale delegației noastre au fost obținute de către Florin Mirică (CS UNEFS) – locul 3 la U13 și George Petrache (CSA Steaua) – locul 3 la U11.
Rezultatele complete ale sportivilor români de vineri, 24 martie 2017, de la Wroclaw sunt următoarele:
SPADĂ MASCULIN U15: Ovidiu Bunea (ACS Corona Brașov) – locul 171, Șerban Neculai (ACS Corona Brașov) – locul 195. Au participat 206 sportivi.
SPADĂ MASCULIN U13: Florin Mirică (CS UNEFS) – locul 3, Alexandru Popescu (CS UNEFS) – locul 13, Paul Florescu (CSS Steaua) – locul 16, Vlad Crepse (ACS Corona Brașov) – locul 33, Cris Scarlat (CSA Steaua) – locul 38, Rareș Neculai (ACS Corona Brașov) – locul 153, Ianis Tronaru (CSS Steaua) – locul 167. Au participat 206 sportivi.
SPADĂ MASCULIN U11: George Petrache (CSA Steaua) – locul 3, Horea Gomoi (CSS Steaua) – locul 36, Cașin Aprofirei (ACS Corona Brașov) – locul 59, Șerban Cherciu (ACS Corona Brașov) – locul 68, Matei Cotruța (CSS Steaua) – locul 103. Au participat 153 de sportivi.
Programul următoarelor zile de concurs de la Challenge Wratislavia este:
SÂMBĂTĂ, 25 MARTIE
Ora 10:00 – floretă masculin U15;
Ora 12:00 – floretă masculin U13;
Ora 13:15 – floretă masculin U11;
DUMINICĂ, 26 MARTIE
Ora 10:00 – floretă feminin U15;
Ora 12:00 – floretă feminin U13;
Ora 13:15 – floretă feminin U11;
LUNI, 27 MARTIE
Ora 10:00 – sabie masculin U15;
Ora 10:00 – sabie feminin U15;
Ora 12:00 – sabie feminin U13;
Ora 12:00 – sabie masculin U13;
Ora 13:15 – sabie feminin U11;
Ora 13:15 – sabie feminin U11.
Programul este adaptat după ora României.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția scrimerilor români la Wroclaw.