Maria Boldor (CSA Steaua) – locul 15 la etapa din Circuitul European U23 de la Roma, în proba de floretă feminin individual

1090

Capitala Italiei, Roma a găzduit sâmbătă și duminică, 11 și 12 martie 2017, o nouă etapă din Circuitul European U23 la floretă și sabie, feminin și masculin, doar la individual. În total, la Roma s-au prezentat 422 de sportivi din 28 de țări, printre care s-a numărat și România.
Țara noastră a participat doar în probele de floretă, cu următorii sportivi:
MASCULIN: Bogdan Dascălu (CSU Cluj Napoca), Andrei Ionică (CSA Steaua);
FEMININ: Maria Boldor (CSA Steaua), Mălina Călugăreanu (CSA Steaua), Teodora Sîrbu (CSU Poli Timișoara), Raluca Văcărașu (CS Farul Constanța).
Cel mai bun rezultat al delegației României a fost obținut în proba feminină, acolo unde Maria Boldor (CSA Steaua) s-a clasat pe locul 15. Rezultatele complete ale floretiștilor români la Roma au fost următoarele:
FLORETĂ MASCULIN INDIVIDUAL: Bogdan Dascălu (CSU Cluj Napoca) – locul 36, Andrei Ionică (CSA Steaua) – locul 49. Au participat 110 sportivi.
FLORETĂ FEMININ INDIVIDUAL: Maria Boldor (CSA Steaua) – locul 15, Raluca Văcărașu (CS Farul Constanța) – locul 20, Mălina Călugăreanu (CSA Steaua) – locul 33, Teodora Sîrbu (CSU Poli Timișoara) – locul 41. Au participat 97 de sportive.
Următoarea etapă din Circuitul European U23 la floretă feminin și masculin la avea loc la Copenhaga, în perioada 27-28 mai, iar la sabie feminin și masculin se va disputa la Budapesta, pe 15 aprilie.