Rebeca Cândescu (CSA Steaua) a câștigat Campionatul Național de floretă cadeți de la Satu Mare, ediția 2017, în proba feminină la individual

1223

Rebeca Cândescu (CSA Steaua) a câștigat marți, 7 februarie 2017, medalia de aur la Campionatul Național de floretă pentru cadeți de la Satu Mare, în proba feminină la individual.
Sala de scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare găzduiește de marți și până vineri, în perioada 7-10 februarie, ediția 2017 a Campionatului Național de floretă pentru cadeți. Concursul are loc la feminin și masculin, la individual și pe echipe.
Marți, 7 februarie, în prima zi de concurs a fost programată proba feminină la individual. De la ora 9:00 s-au prezentat la start 27 de sportive de la CS Satu Mare, CSA Steaua, ACS Balestra, CSTA București și CS Farul Constanța. În acest an, titlul de campioană națională și medalia de aur în proba feminină la individual din cadrul Campionatului Național de floretă pentru cadeți de la Satu Mare i-au revenit sportivei Rebeca Cândescu. Legitimată la CSA Steaua, Rebeca a învins-o în finală pe Emilia Corbu, de la CSTA București, scor 15-6.
Podiumul a fost completat de către Anca Săveanu (CSA Steaua) și Raluca Drăghici (CS Farul Constanța).
Rezultatele de pe tabloul de 8 au fost următoarele:

Clasamentul complet al Campionatului Național de floretă pentru cadeți de la Satu Mare, ediția 2017, în proba feminină la individual, poate fi văzut AICI.
Programul următoarelor trei zile de concurs din cadrul Campionatului Național de floretă pentru cadeți de la Satu Mare este:
MIERCURI, 8 FEBRUARIE
Ora 9:00 – floretă feminin echipe;
JOI, 9 FEBRUARIE
Ora 9:00 – floretă masculin individual;
VINERI, 10 FEBRUARIE
Ora 9:00 – floretă masculin echipe.
După cele patru zile de concurs la Naționale, sîmbătă, 11 februarie, va avea loc Cupa Satu Mare – Memorial „Ecaterina Stahl” (ediția a VIII-a) la floretă feminin – etapă din Circuitul European de cadeți, iar duminică, 12 februarie se va disputa a treia ediție a Cupei Satu Mare – „Memorial Vasile Costa” la floretă masculin.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile din această săptămână de floretă de la Satu Mare.