UPDATE 21.01.2017: Tărăran, Vereș, Dumitru, Danciu, Năboiu și Sbârcia au fost eliminate în calificări la etapa de Cupă Mondială de spadă seniori feminin individual, de la Barcelona! Yiwen Sun (China) a câștigat proba individuală!

1121

Orașul spaniol Barcelona găzduiește de vineri și până sâmbătă, în perioada 20-22 ianuarie 2017, etapa cu numărul patru din cadrul sezonul 2016-2017 al Cupei Mondiale de spadă seniori, individual și echipe.
La start s-au prezentat 212 sportive din întreaga lume, iar șase dintre ele sunt din România: Amalia Tătăran (CS Dinamo), Greta Vereș (CSA Steaua), Ioana Dumitru (CS Dinamo), Claudia Năboiu (CSM Oradea), Raluca Sbârcia (CSU Craiova) și Adela Danciu (CSM Oradea). Cele șase sportive sunt coordonate de pe margine de antrenorul George Epurescu.
Cele șase sportive au intrat în concursul individual vineri, 20 ianuarie, în calificări, fază în care au fost și eliminate. Rezultatele spadasinelor românce în proba individuală de la Barcelona au fost următoarele:
GRUPELE PRELIMINARE

TABLOU DE 256
Greta Vereș – liber
Amalia Tătăran – liber
Ioana Dumitru – liber
Raluca Sbârcia – liber
Claudia Năboiu – Fabiana Bonito (Portugalia) 14-15
TABLOUL DE 128
Greta Vereș – Jang Seoyeon (Coreea de Sud) 13-15
Ioana Dumitru – Ulyana Balagabskaya (Uzbekistan) 14-15
Amalia Tătăran – Martyna Swatowska (Polonia) 10-15
Raluca Sbârcia – Maya Mansouri (Tunisia) 8-15.
În urma acestor rezultate, cele șase sportive din România au încheiat proba individuală pe următoarele poziții: Amalia Tătăran (CS Dinamo) – locul 108, Raluca Sbârcia (CSU Craiova) – locul 112, Ioana Dumitru (CS Dinamo) – locul 143, Greta Vereș (CSA Steaua) – locul 148, Claudia Năboiu (CSM Oradea) – locul 164, Adela Danciu (CSM Oradea) – locul 179. Au participat 212 sportive.
Concursul de la Barcelona continuă după următorul program:
SÂMBĂTĂ, 21 IANUARIE
Ora 10:00 – tabloul de 64;
Ora 13:30 – tabloul de 32;
Ora 15:30 – tabloul de 16;
Ora 16:30 – tabloul de 8;
Ora 17:30 – semifinalele;
Ora 18:30 – finala;
Ora 19:00 – festivitatea de premiere;
DUMINICĂ, 22 IANUARIE
Ora 9:30 – tabloul de 32 pe echipe;
Ora 10:45 – tabloul de 16 pe echipe;
Ora 13:15 – semifinalele;
Ora 16:00 – finala;
Ora 17:00 – festivitatea de premiere.
Programul este adapat după ora României.
Următoarea etapă de Cupă Mondială la spadă seniori feminin, din sezonul 2016-2017, va avea loc în Italia, la Legnano, în perioada 10-12 februarie 2017.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția spadasinelor românce la Barcelona.
FOTO: FIE


UPDATE, 21.01.2017 – Proba de spadă feminin individual din cadrul etapei de Cupă Mondială de la Barcelona a fost câștigată de Yiwen Sun (China). Aceasta a trecut în finală de Irina Embrich (Estonia), scor 15-12. Pe locul trei s-au clasat Szasz Emese (Ungaria) și Melissa Goram (Franța).