SUPERLATIVELE GSP 2016! Echipa feminină de spadă e laureata Anchetei GSP: ”Am ajuns la aur pentru că am fost unite!”

1169

Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop și Loredana Dinu sunt singurele campioane olimpice ale României din Brazilia. Iar în ancheta Gazetei Sporturilor pe 2016 au ieșit din nou pe locul întâi!
Într-un peisaj cenușiu pentru sportul românesc, spadasinele au fost pata de culoare. O culoare pe care au căpătat-o după multe antrenamente, suferințe, după lupte de tot felul. Pe planșa din Carioca 3 au învins mai întâi SUA, la tușa de aur, Rusia și în finală China.
Au generat un val imens de emoție, unul care le-a cuprins și pe ele atunci când au auzit „Deșteaptă-te, române!” în sala de 10.000 de locuri. La patru luni de acel moment cu lacrimi izvorâte din adânc, drumurile fetelor sunt cum nu se mai poate mai separate.
Ana s-a întors în sală, Simona Pop e la Satu Mare alături de soțul său pe care l-a văzut de prea puțin ori în ultimii patru ani, Simona Gherman poate să-și plimbe fetița de mână prin parc la orice oră, iar Loredana, când nu e cu Bogdan, soțul său, încearcă să împărtășească din experiența ei în scrimă.
Chiar dacă lucrurile stau acum așa, întotdeauna vor avea Rio, o experiență care le-a legat pe viață.

Unde și-a făcut loc medalia de aur de la Rio, o țineți sub cheie?
Ana Maria Popescu: Lângă celelalte medalii importante. Am câteva sertărașe într-o cameră pe care am amenajat-o și stă lângă cele de la Campionatele Mondiale. Cea de la Beijing a fost mult mai plimbată și deja s-a tocit șnurul, dar pe aceasta am menajat-o.
Simona Gherman: E pusă la loc de cinste în vitrina mea. Eu sunt mai zgârcită, nu o prezint prea mult de teamă să nu se murdărească.
Simona Pop: Momentan este într-o cutie imensă împreună cu celelalte medalii. Nu am reușit încă să le găsesc un loc după mutarea în noua casă.
Loredana Dinu: E în cutiuța ei, acasă și încă n-am reușit să-i fac un suport care să o pună în valoare. Când mă uit la medalia olimpică râd cu toată fața. Încă mă hrănesc din acele emoții.

Au trecut patru luni de la Jocurile Olimpice de la Rio, cât de clare mai sunt evenimentele de atunci?
Ana Maria Popescu: Nu am stat să mă gândesc prea bine. Îmi aduc aminte că de cum am pus piciorul la Rio am vrut să plec cât mai repede acasă și cum ne-am petrecut jumătate din deplasare stând pe balcon și jucând cărți, făcând integrame sau povestind.
Loredana Dinu: Da, e foarte clar, da și pentru că eu am tot povestit la evenimente și am încercat să transmit povestea mea autentică. E încă foarte viu tot ce s-a întâmplat acolo. Am ajuns la aur pentru că am fost unite.
Simona Pop: O să-mi amintesc acea zi și după douăzeci de ani.

La Rio n-a fost doar lapte și miere, care a fost cel mai greu moment?
Ana Maria Popescu: Cel în care toți au început să ne sară în cap. Și aici nu vorbesc de oamenii care trimiteau mesaje de acasă, mesaje sau comentarii pe care le-am citit. Toată lumea, inclusiv psihologul, mi-a spus că nu e bine să le citesc, dar simțeam că de acolo îmi găsesc eu motivația, răutatea și mă încarc cu energia de care am nevoie pe planșă. Spusele domnului Dobrescu, care nu știu cât ar fi trebuit să-și permită să spună acele lucruri, nu am dat nume până acum, nu am vrut ca Alin Petrache sau Elisabeta Lipă să se simtă cumva vizați. Ioan Dobrescu m-a deranjat și a fost cel mai vehement. De asemenea și cel care a tăcut și a dispărut primul.
Simona Gherman: Greu mi-a fost toată perioada de la Rio pentru că am stat departe de Teodora, nu a fost un alt lucru mai greu.
Simona Pop: Până în secunda în care nu am bătut-o pe prima americancă 4-3 nu câștigasem niciun asalt în două săptămâni. Fiecare antrenament se termina cu mine cu masca pe față și cu lacrimi în ochi. Mi-am zis că dacă rezist aici e bine. La 3-0 pentru Courtney Hurley l-am văzut pe domnul Podeanu că începe să se întrebe dacă a făcut sau nu alegerea bună. Am zis: „Hai, Simona, trebuie să te aduni!”, apoi  am auzit-o și pe Ana, care mi-a strigat: „Te trezești?”. Și acela a  fost declicul, ca și cum apeși un buton, ca și cum aprinzi lumina și totul devine clar.
Loredana Dinu: Probabil ziua dinaintea probei de individual, pentru că îmi doream să trag, apoi m-am remontat și am încercat să transmit către fete toată susținerea și tot sprijinul meu pe care am putut să-l dau de lângă planșă.

Dar cel mai cel mai frumos?
Ana Maria Popescu: Am atâtea tablouri cu tușa din finala cu China încât am senzația că e tot ce contează din întreaga mea carieră, când m-am întors, toată lumea parcă uitase de medalie, de ce făcusem acolo și vorbea de aceea tușă din săritură. Am văzut apoi poze trimise de pe Facebook de oameni care încercau să facă acea săritură în diverse condiții, era o tipă cu o umbrelă și nu știu pe cine ataca. Mă bucur că a ieșit această acțiune când a fost momentul prielnic.
Simona Gherman: Pentru mine a fost modul în care ne-am unit toate în acele zile și cum ne-am petrecut foarte mult timp împreună.
Loredana Dinu: Când am intrat pe planșă și am tras asaltul și apoi m-am întors în boxă, la fete, și m-au luat toate în brațe. Și, de asemenea, momentul podiumului. Nu știam ce fac fetele în fața mea, era gălăgie, cânta imnul, când am văzut apoi imaginile și le-am văzut și pe ele plângând, am plâns din nou.  
Simona Pop: Momentul de pe podium, când ne-a cântat imnul. Dar parcă totuși cel mai frumos și memorabil moment a fost asaltul cu SUA, tușa de aur a Anei.

Apropo, cum ați trăit acel moment?
Ana Maria Popescu: Știam de la începutul meciului cum vor trage, am știut şi că o să cedeze Courtney, că nu are psihicul pregătit să-mi facă față și că are o problemă cu mine, în ultimul asalt. Nu cred că a vrut altcineva să-și asume această responsabilitate în echipa lor, de asta au lăsat-o pe ea. Până la urmă, experiența, vârsta și-au spus cuvântul și aici s-a câștigat meciul, dar nu pot să zic acum că n-am avut emoții. Încă de la începutul minutului de prioritate îi simțeam vârful în jurul gărzii, era atât de aproape, dar teama a ținut-o departe de țintă.
Simona Gherman: M-am uitat, nu știu cum, că la treizeci de secunde am întrebat-o pe Simona cine are prioritate. Îți dai seama cum am putut să mă uit la ea. Cine e pe planșă simte cel mai puțin presiunea, el este stăpân pe planșă, noi, cei din afară, trăim mai intens pentru că nu știm ce vrea să facă omul care e pe planșă. Am avut flash-uri de la Londra, am leșinat parțial  toate în acel moment.
Simona Pop: Stăteam și ziceam: „Doamne, Doamne, dă roșu și când m-am uitat noi eram cu verde. Am zis, bine, mă, Simono, ești terminată! Parcă niciodată n-am fi făcut sportul acesta.
Loredana Dinu: Nici nu puteam să scriu pe foaia de concurs pentru că îmi tremurau genunchii și mâinile. A fost o tensiune imensă, apoi parcă am fost altă echipă. Eu cred că o dată cu această medalie am descărcat toată povara pe care o duceam de la Londra încoace. Cred că abia acum am șters cu buretele ce s-a întâmplat la JO 2012.

V-a schimbat această medalie viața?
Ana Maria Popescu: Nu, în afară de faptul că acum sunt oameni care acum mă opresc pe stradă și mă felicită, mă simt de multe ori fâstâcită de treaba asta, după această medalie văd oameni care sunt atrași de sport. Uite chiar acum, la Dubai, când m-am întors de la concurs, ce-i drept eram în trening cu România, aveam Cupa pe care o câștigasem, intrasem în hotel trăgând sacii de arme după noi, un cuplu de tineri, am auzit-o pe ea spunând: ” Uite-o pe Ana noastră!”. Erau în vacanță, iar ea a spus-o atât de natural încât mi-au dat lacrimile, și nu sunt ușor de impresionat. Auzisem de Simona noastră, de Nadia noastră, dar nu auzisem de Ana noastră și asta m-a mișcat. Dar în rest nu, merg în aceeași sală, cu aceeași antrenori.
Simona Gherman: E neschimbată, chiar dacă sunt campioană olimpică. Sunt aceeași Simona, zisă și Fibră, și sper să rămân așa mereu!
Simona Pop: Am rămas aceeași persoană. Cumva cei din jurul meu s-au schimbat. Dar medalia aceasta m-a liniștit mult. Suntem niște norocoase că am ajuns până la ea.
Loredana Dinu: Viața mea e aceeași. Au apărut în plus aceste evenimente de promovare pe care încerc să le onorez, oamenii se simt recunoscători și vor să ne premieze, în rest sunt aceeași. Simt că mi-am atins alte limite, am prins altă încredere în mine, oricum noi, românii, nu suntem foarte încrezători.  Psihologul cu care am lucrat ne-a ajutat la acest lucru, dar mai mult să ne înțelegem una pe cealaltă. Să știm să gestionăm trăirile, emoțiile.Cu bune, cu rele, până la urmă ne-a ieșit. Am șters totul cu buretele, inclusiv că nu am fost alături de familie când trebuie, accidentări, probleme medicale, tot-tot.

Clasament general al Anchetei Gazetei Sporturilor 2016:

1. Echipa feminină de spadă 14p
2-3. CSM București (echipa de handbal F) 9
2-3. Tecău&Mergea 9
4-5. Barca de 8+1 a României 5
4-5. Simona Halep 5
6. Albert Saritov 2
7. Daniela Dodean 1

SURSA: text și foto GSP.RO