Nouă sportivi români concurează sâmbătă și duminică la etapa de Cupă Mondială de juniori, în probele de sabie feminin și masculin, de la Dormagen

1364

A cincea etapă de Cupă Mondială de juniori, la sabie feminin și masculin, individual și echipe mixte, are loc în Germania, la Dormagen. 258 de sportivi din întreaga se vor duela sâmbătă și duminică, 10 și 11 decembrie 2016, în trei probe. România va fi reprezentată la întrecerea de ala Dormagen de nouă sportivi, după cum urmează:
FEMININ: Ana Maria Ciobanu (CSM Iași), Cerasela Drăgan (CSM Iași), Andreea Lupu (CSM Iași), Sabina Martiș (CSA Steaua), Alessia Vrabie (CSM Iași);
MASCULIN: Alexie Alupei (CS Riposta), Matei Aniculoesei (CSA Steaua), Răzvan Stănescu (CSS Slobozia), George Dragomir (CSS Slobozia).
În proba de echipe mixte, pentru România vor trage următorii: Cerasela Drăgan (CSM Iași), Andreea Lupu (CSM Iași), Sabina Martiș (CSA Steaua), Matei Aniculoesei (CSA Steaua), Răzvan Stănescu (CSS Slobozia), George Dragomir (CSS Slobozia).
Programul celor două zile de concurs de la Dormagen este următorul:
SÂMBĂTĂ, 10 DECEMBRIE
Ora 10:45 – start probă sabie masculin;
Ora 12:00 – start probă sabie feminin;
Ora 19:00 – semifinalele și finalele în probele de sabie masculin și sabie feminin;
DUMINICĂ, 11 DECEMBRIE
Ora 11:00 – start probă echipe mixte;
Ora 16:00 – finala probei de echipe mixte.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarea etapă de Cupă Mondială la juniori, în probele de sabie feminin și sabie masculin, din sezonul 2016-2017, va avea loc la Budapesta (Ungaria), în perioada 7-8 ianuarie 2017.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția sabrerilor români la Dormagen.