Alexandra Predescu (CSA Steaua) – locul 38 la etapa de Cupă Mondială de spadă juniori feminin de la Bratislava

1187

340 de sportivi din întreaga lume și-au dat întâlnire la acest sfârșit de săptămână la Bratislava pentru a se întrece într-o nouă etapă de Cupă Mondială de spadă pentru juniori, feminin și masculin, individual și echipe mixte.
Pentru fete este cea de-a patra etapă din sezonul 2016-2017, în timp ce la băieți este runda cu numărul cinci. Printre sportivii participanți se numără și șapte români, după cum urmează:
FEMININ: Alexandra Predescu (CSA Steaua), Bianca Benea (CSM Oradea), Teodora Coste (CS Satu Mare), Denisa Barosan (CSA Steaua);
MASCULIN: Adam Macska (CS Satu Mare), Adrian Dabija (CS Dinamo), David Biro (CSS Târgu Mureș).
Vineri, 2 decembrie 2016, în prima zi de concurs, a avut loc proba individuală la feminin. Pentru delegația României, cea mai bună clasare a obținut-o Alexandra Predescu (CSA Steaua), care a încheiat întrecerea pe locul 38. Celelalte trei spadasine din țara noastră s-au clasat astfel: Teodora Coste (CS Satu Mare) – locul 50, Bianca Benea (CSM Oradea) – locul 57,  Denisa Barosan (CSA Steaua) – locul 67. Au participat 154 de sportive.
Rezultatele sportivelor românce la Bratislava au fost următoarele:
GRUPELE PRELIMINARE
grupa-barosangrupa-benea grupa-coste
grupa-predescu
TABLOUL DE 128
Bianca Benea – Justine Rognon (Elveția) 15-14;
Teodora Coste – Anastasiia Samko (Ucraina) 15-14;
Alexandra Predescu – Naiara Moreno (Spania) 15-11;
Denisa Barosan – Kateryna Chorniy (Ucraina) 5-15;
TABLOUL DE 64
Bianca Benea – Irina Okhotnikova (Rusia) 14-15;
Teodora Coste – Camille Nabeth (Franța) 12-15;
Alexandra Predescu – Aliya Bayram (Franța) 9-15.
Podiumul probei de spadă juniori feminin individual de la Bratislava a arătat astfel: 1. Federica Isola (Italia), 2. Eleonora De Marchi (Italia), 3. Anna Coufalova (Cehia) și Aurore Favre (Elveția).
Programul următoarelor două zile de concurs din capitala Slovaciei este următorul:
SÂMBĂTĂ, 3 DECEMBRIE
Ora 10:00 – start probă spadă masculin individual;
DUMINICĂ, 4 DECEMBRIE
Ora 10:00 – start probă pe echipe mixte.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarea etapă de Cupă Mondială la spadă juniori va avea loc la Burgos (Spania) – în întrecerea feminină, și la Basel (Elveția) – în întrecea masculină, în perioada 17-18 decembrie 2016.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția spadasinilor români la Bratislava.