Seara Scrimei Românești 2016 are loc joi, 24 noiembrie, la Palatul Elisabeta

1115

Pentru Federația Română de Scrimă a sosit momentul în care-și va premia cei mai merituoși sportivi și antrenori din acest an. Joi, 24 noiembrie, de la ora 17:00, la invitația Alteței Sale Regale Principele Radu, la Palatul Elisabeta din București se va desfășura evenimentul Seara Scrimei Românești 2016.
Cu această ocazie, vor fi premiați cei mai buni scrimeri români din acest an, dar și cei mai valoroși tehnicieni de la cadeți și juniori din 2016, aceștia din urmă făcând parte din proiectul Federației Române de Scrimă intitulat „Antrenorii campionilor de mâine!”
În cadrul festivității, vor fi premiați toți scrimerii medaliați în 2016, la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Campionatele Europene, la cadeți, juniori și seniori.
Accesul în Palatul Elisabeta se va face în intervalul 16:30-17:00.