Bianca Pascu (CS Dinamo) și Tiberiu Dolniceanu (CS Dinamo) au câștigat Cupa României la sabie de la Brașov, ediția 2016

1116

Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi” din Brașov găzduiește sâmbătă și duminică, 19 și 20 noiembrie 2016, pentru al doilea an la rând întrecerile Cupei României la sabie. Concursul are loc atât la feminin, cât și la masculin, la individual și echipe.
Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, în prima zi de concurs au avut loc două probe: feminin individual și masculin individual. De la ora 9:00 au intrat pe planșă 33 de băieți, iar de la ora 10:30 s-au duelat 16 fete pentru Cupa României.
La masculin s-a impus Tiberiu Dolniceanu. Legitimat la CS Dinamo, Tiberiu a dispus în finala mare de colegul său de club și de lot național, Iulian Teodosiu, scor 15-9. Podiumul a fost completat tot de către un sportiv de la CS Dinamo. Ciprian Gălățanu l-a învins în finala mică pe Mădălin Bucur, tot de la CS Dinamo, scor 15-7.
Rezultatele de pe tabloul de 8 masculin au fost următoarele:
tablou-baieti
La feminin, trofeul i-a revenit Biancăi Pascu. Legitimată la CS Dinamo, Bianca a depășit-o în finala mare pe colega sa de club, Andreea Doană, scor 15-4. Pe locul trei s-a clasat Andreea Lupu (CSM Iași), după 15-8 în finala mică cu Cerasela Drăgan (CSM Iași).
Rezultatele de pe tabloul de 8 feminin au fost următoarele:
tablou-fete
Clasamentul complet al Cupei României la sabie masculin de la Brașov, ediția 2016, poate fi văzut AICI.
Clasamentul complet al Cupei României la sabie feminin de la Brașov, ediția 2016, poate fi văzut AICI.
Cupa României la sabie de la Brașov, ediția 2016, se încheie duminică, 20 noiembrie, de la ora 9:00, cu probele pe echipe la masculin și feminin.