Șase scrimeri români trag în week-end la etapa din Circuitul European de cadeți, în probele de spadă masculin și feminin, de la Helsinki

1200

Capitala Finlandei, Helsinki, găzduiește sâmbătă și duminică, 19 și 20 noiembrie 2016, etapa cu numărul cinci din cadrul Circuitului European de cadeți, în probele de spadă feminin și masculin, din sezonul 2016-2017.
La Helsinki și-au dat întâlnire, în total, 194 de sportivi din 23 de țări. România va fi reprezentată la concursul finlandez de șase sportivi, după cum urmează:
MASCULIN: Daniel Popa (CS UNEFS), Mihai Petre (CS UNEFS);
FEMININ: Ingrid Dorgan (ACS Contraatac), Ioana Drăghi (ACS Stesial), Andrada Ghica (ACS Stesial), Ana Maria Melintescu (ACS Stesial).
Programul celor două zile de concurs de la Helsinki este următorul:
SÂMBĂTĂ, 19 NOIEMBRIE
Ora 9:00 – start probă spadă masculin individual;
Ora 13:00 – start probă spadă feminin individual;
Ora 19:00 – finalele în probele de spadă masculin individual și spadă feminin individual;
DUMINICĂ, 20 NOIEMBRIE
Ora 9:00 – start probă spadă feminin echipe;
Ora 9:00 – start probă spadă masculin echipe;
Ora 15:00 – finala în proba de spadă feminin echipe;
Ora 16:00 – finala în proba de spadă masculin echipe.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarea etapă din Circuitul European de cadeți, în probele de spadă feminin și spadă masculin, va avea loc la Grenoble (Franța), în perioada 26-27 noiembrie 2016.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția spadasinilor români la Helsinki.