Alături de alți foști campioni ai sportului românesc, doamna Ana Pascu s-a întâlnit ieri la Guvern cu premierul Dacian Cioloș

1168

Ca urmare a “Apelului pentru salvarea sportului românesc” formulat de un grup 60 de performeri ai sportului românesc, joi, 3 noiembrie 2016, a avut loc o întâlnire de lucru la sediul Guvernului în care s-au analizat şi dezbătut propunerile formulate de cei 60 de semnatari ai apelului.
Reprezentanţii acestora, printre care s-a numărat și doamna Ana Pascu, președinte de onoare al Federației Române de Scrimă și vicepreședinte al Federației Internaționale de Scrimă, au fost primiţi de Prim-Ministrul României, domnul Dacian Cioloș, alături de Ministrul  Tineretului şi Sportului, doamna Elisabeta Lipă şi reprezentanţi ai Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Sănătății și reprezentanți ai Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
„Foștii campioni ai sportului românesc mi-au prezentat mai multe propuneri pentru a aduce copiii mai aproape de educația fizică, cel mai bun tratament preventiv pentru sănătate fizică, morală, socială, dar și sămânța ambiției și spiritului competițional. Mi-au atras atenția că este nevoie de o campanie amplă de informare a părinților și medicilor pentru a stopa practica scutirilor medicale dacă ne dorim copii sănătoși. Marii campioni mi-au vorbit și despre nevoia revenirii la campionatele sportive în școli pentru a avea o bază mai mare de selecție a viitorilor campioni”, a scris premierul Dacian Cioloș pe contul său de Facebook.
El a mai anunțat că a primit propuneri clare din partea fostelor glorii ale sportului și s-a declarat impresionat de faptul că acestea se gândesc și susțin viitorul României din punct de vedere sportiv.
„Am primit propuneri clare de la acești oameni care au adus glorie țării, oameni pe care îi respect fără rest și care mi-au vorbit fără ocolișuri despre prăpastia pe care ei o văd dacă nu facem ceva pentru salvarea sportului românesc. M-a impresionat faptul că foștii mari campioni se gândesc și susțin viitorul României, nu cu măsuri luate de azi pe mâine, ci cu propuneri pe termen lung, pentru o societate sănătoasă și o țară valoroasă sportiv”, a precizat premierul.
La întâlnirea care a avut loc la Palatul Victoria au fost prezenți Ivan Patzaichin, Ana Pascu, Ilie Năstase, Elisabeta Lipă, Andreea Răducan, Cristian Gațu, Carol Corbu, Pierre de Hillerin și Tudor Bompa.
FOTO: MTS