Etapa de Cupă Mondială la spadă seniori feminin de la Tallin, întreruptă din cauza unei pene de curent! Trei românce trag mâine pe tabloul preliminar de 64

1085

Etapa de Cupă Mondială de spadă seniori feminin de la Tallin a debutat vineri dimineața cu duelurile din grupele și tururile preliminare. La start s-au prezentat 177 de sportive, dar mare lor majoritate nu și-au putut duce ziua de concurs la capăt. La ora 14:00, după turul preliminar de 128, Tallinn Sports Hall a rămas fără curent și, după trei ore în care nu s-a reușit remedierea situației, organizatorii au anunțat faptul că tabloul preliminar de 64 și cel principal de 64 se vor trage sâmbătă, 22 octombrie, cu începere de la ora 8:00, ora României.
Țara noastră este reprezentată la Tallin de patru sportive: Amalia Tătăran (CS Dinamo), Raluca Sbîrcia (CSU Craiova), Greta Vereș (CSA Steaua) și Claudia Năboiu (CSM Oradea). Dintre cele patru, Amalia, Raluca și Greta s-au calificat pe tabloul preliminar de 64, iar Claudia a fost eliminată după grupele preliminare.
Rezultatele de vineri ale sportivelor românce au fost următoarele:
GRUPELE PRELIMINARE
1-rez-tataran 2-rez-sbircia 3-rez-naboiu 4-rez-veres
TABLOUL PRELIMINAR DE 128
Amalia Tătăran – liber
Raluca Sbîrcia – Laura Szabo (Ungaria) 15-8
Greta Vereș – liber
Programul sportivelor românce pe tabloul preliminar de 64 de sâmbătă, 22 octombrie, este următorul:
Amalia Tătăran – Francesca Bassa (SUA)
Raluca Sbîrcia – Maria Martinez (Venezuela)
Greta Vereș – Francesca Boscarelli (Italia).
Programul următoarelor două zile de concurs de la Tallin este următorul:
SÂMBĂTĂ, 22 OCTOMBRIE
Ora 8:00 – tabloul preliminar de 64;
Ora 9:00 – tabloul principal de 64;
Ora 17:00 – semifinalele și finala;
DUMINICĂ, 23 OCTOMBRIE
Ora 9:00 – start probă pe echipe;
Ora 15:00 – finala mică;
Ora 16:00 – finala mare.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarea etapă de Cupă Mondială la spadă seniori feminin, individual și echipe, va avea loc la Suzhou (China), în perioada 11-13 noiembrie 2016.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile evoluțiilor spadasinelor românce la Tallin.