Alexandra Predescu (CSA Steaua) a ocupat poziția a 37-a la etapa de Cupă Mondială de juniori, în proba de spadă feminin individual, de la Laupheim

1207

Sezonul 2016-2017 al Cupei Mondiale de spadă juniori feminin programează sâmbătă și duminică, 15 și 16 octombrie 2016, întrecerile etapei a doua.
În Germania, la Laupheim sunt prezente 189 de sportive, care întrec în probele de spadă individual și spadă echipe. România este prezentă în Germania cu patru sportive: Alexandra Predescu (CSA Steaua), Bianca Benea (CSM Oradea), Zsuzsa Schlier (CSS Târgu Mureș) și Teodora Coste (CS Satu Mare).
Sâmbătă, 15 octombrie 2016, a avut loc proba individuală, iar cea mai bună clasare pentru România a fost obținută de Alexandra Predescu. Legitimată la CSA Steaua, Alexandra a încheiat concursul pe locul 37. Celelalte trei spadasine românce s-au clasat pe următoarele poziții: Bianca Benea (CSM Oradea) – locul 51, Zsuzsa Schlier (CSS Târgu Mureș) – locul 97, Teodora Coste (CS Satu Mare) – locul 142. Au participat 189 de sportive.
Prodiumul probei de spadă feminin juniori individual de la Laupheim a arătat astfel: 1. Daria Filina (Rusia), 2. Aliya Bayram (Franța), 3. Federica Isola (Italia) și Anastasia Soldatova (Rusia).
Programul de duminică, 16 octombrie, de la Laupheim este:
Ora 10:00 – start probă pe echipe;
Ora 17:00 – finala mare în proba pe echipe.
În proba pe echipe vor trage 19 formații.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarea etapă de Cupă Mondială la spadă juniori feminin va avea loc în Salvador, în perioada 5-6 noiembrie 2016.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția spadasinelor românce la Laupheim.