Campionatul Național de sabie pentru tineret de la București, ziua 2: azi are loc proba feminină pe echipe

1062

Ziua a doua a Campionatului Național de sabie pentru tineret programează vineri, 14 octombrie 2016, la Sala de scrimă „Ana Pascu” din București proba feminină pe echipe.
De la ora 9:00 s-au prezentat la concurs patru formații, care se vor duela în sistem fiecare cu fiecare, iar la final se va alcătui clasamentul.
În 2015, podiumul Campionatului Național de sabie pentru tineret, în proba feminină pe echipe, a arătat astfel: 1. CSM Iași, 2. CS Dinamo1, 3. CSA Steaua1.
Programul următoarelor două zile din cadrul Campionatului Național de sabie pentru tineret de la București, ediția 2016, este următorul:
SÂMBĂTĂ, 15 OCTOMBRIE
Ora 9:00 – sabie masculin individual;
DUMINICĂ, 16 OCTOMBRIE
Ora 9:00 – sabie masculin echipe.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile întrecerii de la Sala de scrimă „Ana Pascu” din București.