Componentele echipei de spadă a României au fost decorate azi de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Sportiv”, Clasa I

1177

Zi importantă pentru componentele echipei de spadă feminin a României! Marți, 27 septembrie, Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop și Loredana Dinu au primit, din partea președintelui Klaus Iohannis ,Ordinul „Meritul Sportiv”, Clasa I. Din păcate, la eveniment nu a putut participa Ana Maria Popescu, care este plecată în vacanță în străinătate.
Așadar, președintele Klaus Iohannis i-a decorat marți, 27 septembrie, pe sportivii români medaliați la Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Rio, prilej cu care a afirmat că situația în sportul din țara noastră s-a agravat în ultimele decenii, iar pentru acest lucru nu trebuie făcuți responsabili cei care concurează, ci trebuie privit dincolo de micile ecrane.
Ceremonia a început cu momentul în care spadasina Simona Pop, port-drapelul României la festivitatea de închidere a Jocurilor Olimpice, a înapoiat tricolorul, în mod simbolic, președintelui Klaus Iohannis.
„Urmărind participarea la Jocurile Olimpice, nu am putut să trec cu vederea anumite critici care au fost exprimate în spațiul public cu privire la rezultatele olimpicilor noștri. Cele mai multe nu m-au surprins atât prin virulență, cât mai ales pentru că au fost total nedrepte. Reacțiile de acest tip nu aduc niciun beneficiu sportului românesc. Lucrurile nu s-au agravat acum, ci gradual, în cursul ultimelor decenii. Este nedrept ca tocmai sportivii care concurează să fie făcuți responsabili. Cerem rezultate, dar uităm să privim dincolo de ceea ce se vede în spatele micilor ecrane. De aceea v-am și invitat astăzi aici, pentru a arăta că performanțele și munca depusă de voi, ani la rând, nu vor fi lăsate în plan secund”, a spus Iohannis, la ceremonia de decorare care a avut loc la Palatul Cotroceni.
El a subliniat că sportivii sunt modele pentru întreaga societate și reușesc să inspire generații prin pasiunea, abnegația și rezultatele lor. Șeful statului i-a felicitat pe sportivii medaliați, dar și întregul lot național care a participat la Jocurile de la Rio.
„Alături de milioane de români, am urmărit cu emoție performanțele voastre din acest an și trebuie să mărturisesc că vi se cuvine mai mult decât o medalie: meritați recunoștința întregii țări pentru efortul depus”, a spus președintele.
Președintele Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Sportiv”, Clasa I, echipei de spadă — Loredana Dinu, Simona Gherman, Simona Pop, Ana-Maria Popescu, Ordinul „Meritul Sportiv”, Clasa a II-a, cu o baretă tenismenilor Florin Mergea și Horia Tecău, Ordinul „Meritul Sportiv”, Clasa a II-a, canotoarei Roxana Gabriela Cogianu, Ordinul „Meritul Sportiv”, Clasa a III-a, cu două barete canotoarelor Mădălina Bereș, Andreea Nicoleta Boghian, Adelina Maria Boguș (Cojocariu), Daniela Druncea, Laura Oprea, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Ioana Strungaru și lui Albert Saritov — lupte libere.
Totodată, în semn de „înaltă apreciere și recunoștință pentru rezultatul de excepție obținut la Jocurile Paralimpice de vară moderne ediția a XV-a, Rio 2016, pentru dăruirea, devotamentul și profesionalismul puse în slujba afirmării sportului românesc și a imaginii României în lume”, președintele Klaus Iohannis i-a conferit Ordinul „Meritul Sportiv”, Clasa a III-a, cu două barete lui Florin-Alexandru Bologa — judo.
Decorările au fost făcute la propunerea Ministrului Tineretului și Sportului, Elisabeta Lipă.
În afara celor trei spadasine, Federația Română de Scrimă a fost reprezentată la acest eveniment de către doamna Ana Pascu – președinte de onoare, domnul președinte Mihai Covaliu, dar și de către antrenorul echipei de spadă feminin a României, Dan Podeanu.