Cupa Federației la sabie de la Iași, ziua 3: azi are loc proba feminină de cadeți

1168

Orașul Iași găzduiește în perioada 22-25 septembrie o nouă ediție a Cupei Federației la sabie pentru cadeți și juniori, masculin și feminin.
Sâmbătă, 24 septembrie, în Sala de atletism Grădinari, de la ora 9:00 s-a dat startul probei de sabie cadeți feminin. La start s-au prezentat 48 de sportive de la toate cluburile de sabie din țară. Se vor trage două tururi de grupe, iar apoi toate sportivele vor ajunge pe un tablou incomplet de 64, de eliminare directă.
În 2015, podiumul Cupei Federației la sabie cadeți feminin a arătat astfel: 1. Ioana Radu (CSS Unirea Iași), 2. Ana Maria Ciobanu (CSM Iași), 3. Ana Maria Geamăna (CSA Steaua) și Andreea Lupu (CSM Iași).
Cupei Federației la sabie de la Iași se încheie duminică, 25 septembrie, cu proba feminină de juniori.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile competiției de la Iași.