Cadou la ceas aniversar: Sala de Scrimă Floreasca se numește de azi Sala de Scrimă „Ana Pascu”

1487

Ana Pascu, doamna scrimei românești, nu va uita prea curând ziua de 22 septembrie 2016. Conducerea Federației Române de Scrimă a decis ca, începând de azi, Sala de Scrimă Floreasca din București să se numească Sala de Scrimă „Ana Pascu”. Decizia vine ca un gest de recunoaștere și apreciere față de munca depusă de doamna Ana Pascu în slujba scrimei românești.
Multiplă medaliată la Jocurile Olimpice și la Campionatele Mondiale în probele de floretă, doamna Ana Pascu a condus cu multă pricepere Federația Română de Scrimă timp de 31 de ani, iar în prezent este vicepreședinte al Federației Internaționale de Scrimă și președinte de onoare al Federației Române de Scrimă.
Evenimentul, care a coincis cu ziua domnei sale, a fost marcat la sediul Federației Române de Scrimă de prezența doamnei Elisabeta Lipă – ministrul tineretului și sportului, a domnului George Boroi – președintele CSA Steaua, a doamnei Gabriela Szabo și a domnului Mihai Covaliu – președintele Federației Române de Scrimă.
Alături de doamna Ana Pascu au fost și Ana Maria Popescu, Roxana Bârlădeanu, George Epurescu, Petre Ducu, Mihai Predescu, Florin Zalomir, Irina Covaliu, dar și angajații Federației Române de Scrimă.
La Mulți Ani cu sănătate, doamna Ana Pascu!