Ana Boldor (CSU Poli Timișoara) a ocupat locul 25 la etapa de Cupă Mondială la floretă juniori feminin de la Budapesta

1180

Sezonul 2016-2017 al Cupei Mondiale de floretă a debutat la finalul săptămânii trecute, sâmbătă și duminică, 17 și 18 septembrie, la Budapesta. În Ungaria și-au dat întâlnire 283 de sportivi în probele de floretă masculin individual, floretă feminin individual și floretă echipe mixte.
România a fost reprezentată la Budapesta de 17 sportivi, după cum urmează:
FEMININ: Ana Boldor (CSU Poli Timișoara), Rebeca Cândescu (CSA Steaua), Raluca Drăghici (CS Farul Constanța), Andreea Gheorghe (CSA Steaua), Anca Săveanu (CSA Steaua), Teodora Sîrbu (CSU Poli Timișoara), Raluca Văcărașu (CS Farul Constanța), Laura Vîrga (CSU Poli Timișoara);
MASCULIN: Benjamin Bodo (CSU Poli Timișoara), Cristian Cândescu (CSA Steaua), Cristian Răzvan (CSA Steaua), Victor Gheorghe (CSS Ploiești), Dragoș Iamandei (CSU Poli Timișoara), Andrei Ionică (CSA Steaua), Alexandru Pîrva (CSA Steaua), Silviu Roșu (CSA Steaua), Alexandru Sîrb (CSA Steaua).
Cel mai bun rezultat al delegației României, la individual, a fost obținut de Ana Boldor, de la CSU Poli Timișoara, clasată pe locul 25 în proba feminină.
Rezultatele complete ale floretiștilor români la Budapesta au fost următoarele:
FEMININ: Ana Boldor (CSU Poli Timișoara) – locul 25, Teodora Sîrbu (CSU Poli Timișoara) – locul 59, Anca Săveanu (CSA Steaua) – locul 62, Laura Vîrga (CSU Poli Timișoara) – locul 63, Rebeca Cândescu (CSA Steaua) – locul 76, Raluca Văcărașu (CS Farul Constanța) – locul 88, Raluca Drăghici (CS Farul Constanța) – locul 89, Andreea Gheorghe (CSA Steaua) – locul 101. Au participat 106 sportive.
MASCULIN: Benjamin Bodo (CSU Poli Timișoara) – locul 73, Silviu Roșu (CSA Steaua) – locul 75, Alexandru Pîrva (CSA Steaua) – locul 97, Cristian Cândescu (CSA Steaua) – locul 100, Andrei Ionică (CSA Steaua) – locul 151, Alexandru Sîrb (CSA Steaua) – locul 155, Cristian Răzvan (CSA Steaua) – locul 161, Dragoș Iamandei (CSU Poli Timișoara) – locul 165, Victor Gheorghe (CSS Ploiești) – locul 168. Au participat 175 de sportivi.
În concursul de echipe mixte, România s-a clasat pe locul șase. Au participat șapte formații, iar rezultatele echipei noastre au fost următoarele: tabloul de 8 – 30-40 cu Brazilia; tabloul de 5-8 – liber; locurile 5-6 – 27-40 cu Cehia. Întrecerea a fost câștigată de Rusia, care a dispus în finala mare de Ungaria, scor 40-15.
Echipa României a fost formată din următorii sportivi: Ana Boldor, Raluca Drăghici, Silviu Roșu, Cristian Cândescu.
Următoarea etapă de Cupă Mondială la floretă juniori la feminin are loc la Timișoara, în perioada 8-9 octombrie, iar la masculin se va disputa în aceleași zile în Thailanda, la Bagkok.