GALERIE FOTO: Campioana olimpică de la Rio, spadasina Simona Pop a ajuns acasă, la Satu Mare!

1164

La mai puțin de 48 de ore de la sosirea în țară, de la Jocurile Olimpice de la Rio, campioana olimpică Simona Pop a ajuns vineri dimineața, 26 august, acasă, la Satu Mare.
Simona a parcurs drumul București – Satu Mare cu trenul, cel care a avut o întârizere de 88 de minute! Proaspăta campioană olimpică a fost așteptată la gară de reprezentanții Direcției Județene pentru Sport și Tineret Satu Mare, de consilierul județean Adrian Ștef, de fostul antrenor de la CS Satu Mare, Francisc Csiszar, precum și de mulți antrenori de scrimă și de sportivi care tind să ajungă într-o zi pe podiumul olimpic. De altfel, aceștia din urmă au întâmpinat-o pe Simona cu un mesaj de bun-venit.
„Atât de mult am stat la Rio că parcă am şi uitat ce s-a întâmplat acolo. Acum retrăim din nou momentele şi chiar acum reuşim să ne bucurăm cu adevărat de această medalie. Acolo te bucuri o zi, două, dar apoi intră alţii în concurs şi eşti prins cumva în acel program. Nici cei dragi nu sunt aproape de tine. Te bucuri cu adevărat abia când ajungi acasă. Nu m-am gândit că mă va aştepta atâta lume la Satu Mare. Această medalie este un vis împlinit pentru mine. La Rio au fost nişte meciuri la care m-am uitat în picioare, nu am avut răbadare mai ales cu SUA. Mi-a fost frică cu Rusia, dar acolo Simona a tras excelent. Mă bucur că a asigurat o medalie României. O să vedem mai târziu ce înseamnă această medalie pentru scrima sătmăreană. Sper din toată inima să nu fie singura medalie de aur din scrima sătmăreană. Sper să fim atât de mulţi încât să nu încăpem la o masă. Nu ştiu dacă sunt un model. Important e ca fiecare să-şi urmeze visul. Visele chiar devin realitate. Mă bucur că primesc recunoştinţa sătmărenilor. Întotdeauna am fost sătmăreancă, n-am negat niciodată asta. Întotdeauna m-am întors acasă, nu m-am mutat nicio secundă de aici”, a spus Simona în fața reprezentanților presei prezenți la Gara Satu Mare în număr foarte mare.
Simona Pop a anunțat că după Cupa României din toamnă se va retrage de pe planșă pentru o perioadă în dorința de a da naștere unui copil.