Mihai Covaliu: „Federația Română de Scrimă mulțumește tuturor sportivilor, antrenorilor, oficialilor, părinților și sponsorilor care au contribuit la reușita Campionatului Național de Scrimă pentru Copii din 2016”

1106
Federația Română de Scrimă mulțumește tuturor sportivilor, antrenorilor, oficialilor, părinților și sponsorilor care au contribuit la reușita Campionatului Național de Scrimă pentru Copii din 2016, competiție care a fost onorată, la festivitatea de deschidere, de Alteța Sa Regala  Principele Radu al României. 
Timp de 12 zile, cei mai mici scrimeri din întreaga țară s-au întrecut în Sala de Scrimă Floreasca într-un concurs plin de emoții și pasiune.
Este un început de drum, frumos și plin de experiențe minunate și folositoare pentru întreaga viață.
Federația Română de Scrimă transmite sincere felicitări campionilor și tuturor medaliaților, iar celor care nu au urcat pe podium în acest an, putere de munca în continuare și spor în pregătirea competițiilor care vor urma în noul sezon competițional.

Mihai Covaliu,
Președinte