ACUM LIVE: Tiberiu Dolniceanu și Alin Badea trag pe tabloul principal de 64 la Grand Prix-ul de sabie seniori masculin de la Moscova

1086

Ziua a doua a Grand Prix-ului de sabie seniori de la Moscova programează sâmbătă, 28 mai, întrecerile de pe tabloul principal de 64 la masculin și calificările la feminin.
Pe tabloul principal de 64 la sabie masculin, România este reprezentată de către doi sportivi: Tiberiu Dolniceanu (CS Dinamo) și Alin Badea (CSA Steaua). La Moscova au mai tras vineri Iulian Teodosiu și Ciprian Gălățanu, dar ei au fost eliminați pe tabloul preliminar de 64.
Sâmbătă, de la ora 14:30, Tiberiu Dolniceanu și Alin Badea vor intra pe tabloul de 64 după următorul program:
Tiberiu Dolniceanu – Beka Bazadze (Georgia)
Alin Badea – Luca Curatoli (Italia).
Cei doi sportivi români vor fi coordonați de pe margine de tehnicianul Mihai Covaliu.
Programul următoarelor două zile de concurs este următorul:
SÂMBĂTĂ, 28 MAI
Ora 9:30 – grupe și tururi preliminare sabie feminin;
Ora 14:30 – tabloul de 64 sabie masculin;
Ora 18:00 – festivitatea de deschidere;
Ora 18:30 – tabloul de 8, semifinalele și finala la sabie masculin;
DUMINICĂ, 29 MAI
Ora 13:30 – tabloul de 64 sabie feminin;
Ora 18:00 – tabloul de 8, semifinalele și finala la sabie feminin.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția sabrerilor români la Moscova.
Evoluția sabrerilor români la Moscova poate fi urmărită LIVE AICI.
FOTO: Augusto BIZZI
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:
logo_RODOTEX_rgb_trans