Sportivii de la CSM Brașov au susținut azi lecții deschise de scrimă la Școala Profesională Specială Codlea și la Liceul Teoretic Mitropolit Ioan Metianu Zărnești

1413

Pentru al treilea an la rând, Federația Română de Scrimă se află alături de Fundația Prais. Dacă în 2014 și 2015 Federația Română de Scrimă a susținut demonstrații de scrimă în cadrul acțiunii „Și eu trăiesc sănătos”, în 2016 suntem alături în acțiunea „Suntem generația în Mișcare” dar și în cea intitulată „Și eu trăiesc sănătos”. Astfel, începând de vineri, 1 aprilie, Federația Română de Scrimă susține, cu sprijinul Fundației Prais, o serie de lecții deschise de scrimă în mai multe școli generale și licee din București și din țară.
Luni, 16 mai,  sabrerii de la CSM Brașov s-au aflat în fața a peste 100 de elevi de la Școala Profesională Specială Codlea și la Liceul Teoretic Mitropolit Ioan Metianu Zărnești. Sportivii care au susținut demonstrațiile au fost: Ana Ciobanu, Diana Crețu (antrenor Marius Gălățanu).
Programul următoarelor lecții de scrimă va fi anunțat ulterior.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:
logo_RODOTEX_rgb_trans