Sportivii de la CS Olimpia și CSM Brașov au susținut demonstrații de scrimă la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” București și la Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov

1127

Pentru al treilea an la rând, Federația Română de Scrimă se află alături de Fundația Prais. Dacă în 2014 și 2015 Federația Română de Scrimă a susținut demonstrații de scrimă în cadrul acțiunii „Și eu trăiesc sănătos”, în 2016 suntem alături în acțiunea „Suntem generația în Mișcare” dar și în cea intitulată „Și eu trăiesc sănătos”. Astfel, începând de vineri, 1 aprilie, Federația Română de Scrimă susține, cu sprijinul Fundației Prais, o serie de lecții deschise de scrimă în mai multe școli generale și licee din București și din țară.
Luni, 9 mai,  spadasinii de la CS Olimpia București au susținut o demonstrație de scrimă în fața a zeci de elevi de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din București, iar marți, 10 mai, sabrerii de la CSM Brașov s-au aflat în fața elevilor de la Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov. Sportivii care au susținut demonstrațiile de luni și marți au fost: Mara Enescu și Tudor Constantin (CS Olimpia – antrenor Constantin Manta), Ana Ciobanu, Diana Crețu, Tudor Dreer, Răzvan Stănescu (CSM Brașov – antrenor Marius Gălățanu).
Programul următoarelor demonstrații de scrimă ale Federației Române de Scrimă, în colaborare cu Fundația Prais, este următorul:
Miercuri, 11 mai – ora 10 – Şcoala Profesională Germană Kronstadt Brașov;
Miercuri, 11 mai – ora 12:30 – Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” București;
Joi, 12 mai – ora 13:00 – Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta” București;
Luni, 16 mai – ora 10:00 – Școala Profesională Specială Codlea;
Luni, 16 mai – ora 12:00 – Liceul Teoretic Mitropolit Ioan Metianu Zărnești.
Programul următoarelor lecții de scrimă va fi anunțat ulterior.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:
logo_RODOTEX_rgb_trans