Maria Boldor (CSA Steaua) și Radu Dărăban (CSU Cluj Napoca) au câștigat ediția a șaptea a Trofeului Pellegrini la floretă de la București

1439

Trofeul Pellegrini a ajuns în 2016 la ediția a VII-a. Concursul, care s-a desfășurat sâmbătă, 7 mai,  de la ora 9:00, a avut loc la feminin și masculin, la seniori,  doar la individual. La feminin au participat 36 de sportive, iar la masculin au tras 38 de floretiști. Trofeul Pellegrini, care este organizat de către Federația Română de Scrimă, se desfășoară din 2010 în memoria lui Angelo Pellegrini, unul cei mai importanți tehnicieni de scrimă din România.
Semifinalele și finalele au avut loc începând cu ora 17:00 în incinta AFI Cotroceni, lângă patinoar, iar trofeele au fot adjudecate de către Maria Boldor (CSA Steaua), la feminin, și Radu Dărăban (CSU Cluj Napoca), la masculin.
Rezultatele din fazele finale ale concursului au fost următoarele:
MASCULIN
SEMIFINALE
Iulian Teacă (CSU Poli Timișoara) – Alexandru Diaconu (CSM Rm. Vâlcea) 15-10
Radu Dărăban (CSU Cluj Napoca) – Bogdan Dascălu (CSU Cluj Napoca) 15-6
FINALA
Radu Dărăban (CSU Cluj Napoca) – Iulian Teacă (CSU Poli Timișoara) 15-8
FEMININ
SEMIFINALE
Maria Boldor (CSA Steaua) – Mălina Călugăreanu (CSA Steaua) 15-11
Olga Leleilo (SHVSM Kiev – Ucraina) – Maria Aikaterini Kontochritopoulou (AOX Egaleo – Grecia) 15-8
FINALA
Maria Boldor (CSA Steaua) – Olga Leleilo (SHVSM Kiev – Ucraina) 15-8.
Clasamentele finale complete ale ediției a VII-a a Trofeului Pellegrini arată astfel:
MASCULIN
pellegrini masculin
FEMININ
pellegrini feminin

Cine a fost Angelo Pellegrini?

Angelo Pellegrini a fost unul dintre cei mai apreciaţi antrenori de scrimă din ţara noastră. A activat iniţial la Timişoara, până în 1940, apoi la Bucureşti. Deosebit de rodnică este activitatea sa de antrenor în cadrul secţiei de scrimă a Băncii de Stat (ulterior “Progresul”) şi pentru o vreme la I.E.F.S., dar şi cea de profesor de mişcare scenică la sala “Arta”, la Teatrul Naţional şi la “Lucia Sturza Bulandra”.
Angelo Pellegrini a pregătit şi a lansat mari sportivi, în frunte cu Ana Pascu, Maria Vicol, Tănase Mureşanu, Constantin Stelian, Ştefan Tapalagă, Tudor Ilie, Ioana Dobrin, Cornel Pelmuş, Gheorghe Matei, Eugenia Ţărăgoiu.
Totodată, Angelo Pellegrini este autor al lucrărilor “Scrima cu floreta” – 1963, “Scrima şi lupta scenică” – 1971 şi “Scrima cu sabia” – 1984.
Fiul lui Angelo Pellegrini, Romeo Pellegrini, debutează ca antrenor la Clubul Sportiv Şcolar Energia în anul 1976, la vârsta de 24 de ani, fiind a treia generaţie care moşteneşte pasiunea pentru scrimă.
Inițial, bunicul său, Giuseppe Pellegrini, născut în 1879 la Livorno, s-a stabilit în Timişoara în 1913, unde a deschis o sală de scrimă proprie. Mai târziu devine “profesor de arme” la  Şcoala specială de artilerie. Are merite speciale în organizarea primelor nuclee de scrimă în Timişoara, ca şi în iniţierea unor acţiuni de popularizare a acestui sport.
Moştenind calităţile înaintaşilor săi, Romeo Pellegrini işi creează la C.S.S. Energia o clasă de floretă, selectând cu răbdare şi migală, dintre sute de şcolari, din toate sectoarele Bucureştiului, pe cei mai dotaţi cu aptitudini pentru acest sport. Mai târziu, Romeo Pellegrini devine antrenor la lotul național de tineret, iar dintre sportivii pe care au avut rezultate sub comanda sa îi putem aminti pe: Gerogeta Beca, Romică Molea, Laura Badea, Claudia Grigorescu, Roxana Scarlat, Cătălina Petrescu, Irina Drăghici şi Dorina Mihai.

Cele șapte ediții ale Trofeului Pellegrini i-au avut ca și câștigători pe următorii sportivi:
2010 – Cristina Ghiță și Radu Dărăban (ambii de la CSA Steaua)
2011 – Cristina Ghiță și Virgil Sălișcan (ambii de la CSASteaua)
2012 –  Cristina Ghiță și Radu Dărăban (ambii de la CSA Steaua)
2013 – Cristina Ghiță și Virgil Sălișcan (ambii de la CSASteaua)
2014 – Kateryna Chentsova (SVSM Kiev) și Radu Dărăban (CSU Cluj)
2015 – Isabelle Stan (CSU Poli Timișoara) și Radu Dărăban (CSU Cluj)
2016 – Maria Boldor (CSA Steaua) și Radu Dărăban (CSU Cluj).
FOTO: FR Scrimă și Florin Gheorghe.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:
logo_RODOTEX_rgb_trans