Astăzi are loc la Târgu Mureș a șaptea ediție a Memorialului “Pongracz Antal” la spadă

1164

Memorialul “Pongracz Antal” la spadă seniori de la Târgu Mureş a ajuns la ediţia cu numărul șapte. Sâmbătă, 19 martie, 20 de spadasini din Târgu Mureș e vor duela începând cu ora 09:00 în sala de sport “Antal Pongracz” din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, la categoria 13-15 ani, la masculin individual.
Organizatorii le-au pregătit câştigătorilor cupe, diplome, medalii, dar şi premii în bani. În 2013, memorialul “Pongracz Antal” a fost câştigat de Arkoşi Bertalan, de la CS Satu Mare, în 2014 întrecerea a fost adjudecată de către Alexandru Nyisztor, de la CSU Târgu Mureș, iar în 2015 a fost câștigată de către Otto Tardi, de la CSU Târgu Mureș.
În paralel cu întrecerea de la categoria 13-15 ani, în sala de sport “Antal Pongracz” din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş va avea loc și o întrecere de amatori și veterani.

Cine a fost Pongracz Antal?

P Antal

Pongracz Antal a fost unul dintre cei mai buni spadasini pe care i-a avut România. Campion mondial de tineret în 1967, Pongracz Antal a participat de trei ori la Jocurile Olimpice unde a obţinut două locuri patru şi o dată a terminat pe poziţia a şasea. A câştigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua şi are în palmares nenumărate titluri de campion naţionale şi cupe ale României.
Fost medic stomatolog şi reputat profesor de medicină, Pongracz Antal a decedat în 2008, când ar fi împlinit 60 de ani.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile acestei întreceri.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:
logo_RODOTEX_rgb_trans